20.9 C
Bistrița
duminică, iunie 14, 2026

Încă 4 cadre medicale infectate cu Covid-19

Încă patru cadre medicale au fost infectate cu COVID-19. Este vorba despre 3 angajați ai Spitalului Orășenesc Beclean și unul al Serviciul de Ambulanță Județean.

Numărul cadrelor medicale din Bistrița-Năsăud infectate cu COVID-19 a crescut. Alte patru cadre medicale din județ au fost infectate cu noul Coronavirus. Este vorba despre trei angajați ai Spitalului Orășenesc Beclean și o angajată a Serviciului de Ambulanță Județean.

Astfel, cele patru cadre medicale se adaugă la celelalte opt infectate. Alte opt cadre medicale: trei medici, cinci asistenți și cinci persoane care fac parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu coronavirus. Dintre acestea, șapte au fost deja declarate vindecate.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița testează atât pacienții internați, cât și cadrele medicale din întreg județul. Cadrele medicale sunt supuse testării periodic.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: