2.3 C
Bistrița
joi, martie 19, 2026

Încă se luptă să trăiască, după ce a suferit un accident cumplit la locul de muncă

Ieri a avut loc un accident la Hala de prelucrare a lemnului de pe strada Nicolae Drăgan din municipiu. O zi obișnuită de muncă s-a transformat în începutul unei suferințe atât pentru bărbatul accidentat cât și pentru membrii familiei acestuia. Viața sa atârnă de un fir de ață după ce a fost strivit de presa la care lucra.

Starea bărbatului care a fost strivit ieri de presa din hala de prelucrare a lemnului, unde acesta lucra, nu pare a se îmbunătăți. Bărbatul a fost stabilizat la fața locului de un echipaj medical pentru transport la UPU SMURD Bistrița, după care investigațiile au continuat.

,,Bărbatul în vârstă de 54 de ani, victimă a accidentului de muncă petrecut în Bistrița, în data de 18.07.2018, prezintă următorul diagnostic: Politraumatism prin accident de muncă. Traumatism cranio-cerebral minor. Comă grad III. Fractură temporală stângă. Fractură mandibulară dreaptă. Fractură perete orbital stâng. Fractură arc costal 3 stâng. Traumatism toracic. În prezent, starea de sănătate a pacientului este stabilă, fiind internat în Secția Chirurgie – Antestezie Terapie Intensivă’’, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului, Camelia Strungari, pentru Bistrițeanul.ro

Conform inspectorilor ITM care au ajuns la locul accidentului, bărbatul încercase să lipească ceva cu presa la rece. Acesta a ridicat presa, singur, iar ceva s-a întâmplat. Presa a coborât dintr-o dată peste el și l-a strivit. Bărbatul nu a mai apucat să se tragă înapoi, totul întâmplându-se contra cronometru.

Echipajul medical ajuns la fața locului l-a găsit prins sub șasiu. Nimeni nu-și explică ce făcea bărbatul acolo, deoarece nu avea ce căuta sub șasiu.

Surse Bistrițeanul.ro au dezvăluit faptul că presa respectivă era foarte veche și nu a mai fost folosită de multă vreme.

Gina Bontaș

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....