3 C
Bistrița
vineri, martie 20, 2026

FOTO/VIDEO: Două case și un atelier făcute scrum în urma unui incendiu în Unirea

În această dimineață, două case din Unirea, de pe strada Arenei, au fost mistuite de flăcări. Incendiul a pornit dintr-un atelier din spatele caselor.

Focul s-a extins rapid de la atelier către prima casă, fiind afectat în prima fază acoperișul. S-a extins ulterior la celalaltă, iar mai apoi focul s-a instalat la primul etaj al locuințelor.

Pompierii au avut parte de o misiune dificilă. Strada îngustă nu permitea trecerea autospecialelor de stingere și au fost nevoite, fiind un incendiu de proporții, să apeleze la reumplere de mai multe ori. După o oră de la începerea intervenției au găsit un hidrant funcțional care a ajutat la stingerea incendiului.

În atelierul din care a pornit sursa incendiului erau executate reparații ale aparatelor electrocasnice.

La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere, printre care și una de la Livezile și SVSU Bistrița.

Sursa incendiului nu se cunoaște în momentul de față, iar pagubele nu au putut fi aproximate.

Conform martorilor de la fața locului, unul dintre proprietari abia terminase de retușat ultimele lucruri la locuință, inclusiv gardul din curte și balcoanele.

„Aici locuiesc doi frați, unul în spate, acolo unde arde mai tare și unul aici, în față. Unul dintre ei de curând a terminat să își modifice balcoanele, să pună balustrade și a terminat de construit gardul”, a declarat un vecin din apropiere.

UPDATE

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un consumator lăsat sub tensiune în atelierul de reparații electrocasnice. ( efectul termic al curentului electric).

În momentul sosirii la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la nivelul atelierului de reparații, acoperișului casei tip duplex și a unei cantități însemnate de electrocasnice stivuite în curtea interioară. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În urma incendiului, a fost distrusă o suprafață totală de aproximativ 380 mp, constând în atelierul de reparații electrocasnice, acoperișul și mansarda imobilului (casa tip duplex). S-a reușit evacuarea unor bunuri de la nivelul parterului imobilului care a fost protejat de flăcări.

Pentru gestionarea situației au fost alocate succesiv la locul incendiului sase echipaje de pompieri militari și voluntari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și SVSU Bistrița și Livezile, precum și o autospeciala de prima interventie și comandă” transmit reprezentanții ISU BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....