9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

INCONȘTIENȚĂ: Rupți de beți, la volan, pe șoselele din județ

A plouat cu dosare penale pentru alcoolemie la volan, în acest weekend. Unele rezultate i-au șocat chiar și pe polițiști. CE valori au indicat etilotestele și ce alte infracțiuni au mai ”bifat” cei aflați la volan, în acest wekend.

Polițiștii de la Biroul Rutier au avut de lucru în acest weekend, nu glumă! A plouat cu dosare penale întocmite din cauza infracțiunilor constatate. Majoritatea- alcoolemii.

MINOR beat la volan, pe Valea Bârgăului

Tânărul de 17 ani, din Josenii Bârgăului, i-a furat mașina fratelui său și a pornit la drum. A fost oprit în Susenii Bârgăului.

”Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta se află sub influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate de către polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului” anunță reprezentanții IPJ BN.

Șofer de camion, timișorean, rupt de beat la volan

La data de 13 iunie a.c., polițiștii din Beclean au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Piatra, pe drumul național 17D, un camion s-a răsturnat. La fața locului, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto în persoana unui bărbat de 49 de ani, din Sânandrei, județul Timiș. Conform verificărilor, acesta a pierdut controlul autoutilitarei într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga și s-a răsturnat pe carosabil. Rezultatul testării cu aparatul etilotest, a fost de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” se arată în comunicatul IPJ BN.

Reținut de polițiștii, după ce a fost prins conducând beat și fără a avea permis

Ieri, polițiștii l-au reținut pe un bărbat de 30 de ani din Bistrița.

”Polițiștii l-au oprit în trafic, pentru control, pe o stradă din Bistrița, la data de 13 iunie a.c., ocazie cu care au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat și s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei” explică oamenii legii.

Azi, bistrițeanul va fi dus în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La 52 de ani, beat și fără permis, la volan

Polițiștii l-au depistat și oprit în trafic, pe raza localității Nimigea de Jos, pe un bărbat de 52 de ani, din Poienile Zagrei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tinerel prins beat la volan, prin Lechința

”La data de 14 iunie a.c., pe drumul județean 172E, în localitatea Lechința, polițiștii l-au oprit pentru control pe un tânăr de 23 de ani, din localitatea Enciu care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat și s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” transmit reprezentanții IPJ BN.

A mers cu mașina ”la oraș”, deși consumase alcool

Un tinerel din Rodna, de 22 de ani, a fost oprit de polițiști în localitatea Sîngeorz Băi.

A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul testării a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” se arată în comunicatul IPJ BN.

La plimbare, cu mașina neînmatriculată și fără permis

Polițiștii au întocmit dosar penal ca urmare a neregulilor constatate cu ocazia acțiunilor de monitorizarea a traficului rutier.

Mai exact, pe raza localității Bistrița Bârgăului, a fost depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, care conducea un autoturism deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, autoturismul în cauză nu avea numere de înmatriculare valabile.

Cercetările continuă în dosarul deschis.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.