32.3 C
Bistrița
duminică, iunie 28, 2026

ITM urmărește ancheta accidentului călugărului de la Parva

Un călugăr s-a accidentat grav după ce a căzut din clopotniță. Acesta se urcase pentru a verifica niște neregli. ITM BN urmărește anchetarea incidentului, acesta fiind catalogat ca accident de muncă.

Lunea trecută, un incident grav a avut loc la Mănăstirea Parva. Un călugăr s-a urcat în clopotnița exterioară, pentru a vedea pe unde intră apa de ploaie în instalația clopotului.

La un moment dat, s-a dezechilibrat și a căzut în interiorul clopotniței, pe beton.

Acesta a fost stabilizat cu greu de echipajele medicale ajunse la locul incidentului, a fost predat elicopterului SMURD și transferat de urgență la Cluj unde a intrat în operație.

Polițiștii au anunțat inclusiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița Năsăud despre incident, iar aceștia au început cercetările.

”Incidentul de la Parva este comunicat la noi. Cazul este în cercetare. În funcție de evoluție va fi preluat. Deocamdată călugărul trăiește. Cazul este cercetat de o comisie numită de către protopopiatul de la Năsăud. Cazul este în cercetare. S-a mers la fața locului și așa mai departe. Doamne dă ca și călugărul să își revină. În finalizarea cerxcetării va veni dosarul la noi spre avizare și se încadra ca accident cu incapacitate temporară de muncă. Eu asta îmi doresc. dacă călugărul decedează, cazul va fi preluat de către ITM. Așa e legislația” a declarat Gavrilă Rodilă în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de ieri.

Despre incident puteți reciti aici:

FOTO/VIDEO: Călugăr inconștient, după ce a căzut de la 3 metri înălțime, la Mănăstirea Parva. A fost solicitat elicopterul SMURD

Călugărul căzut de pe clopotniță, operat de urgență! CARE e starea lui:

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...