14.1 C
Bistrița
joi, mai 9, 2024

ACUZAȚII GRAVE! O învățătoare ar fi legat cu bandă scotch un copil, iar urecheala copiilor ar fi la ordinea zilei

Un băiețel de 8 ani de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița ar fi fost legat de scaun cu bandă scotch de către învățătoare. Potrivit mamei copilului, cadrul didactic ar fi tras de urechi mai mulți copii din clasă. Incidentul a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, care spune că va lua măsuri.

Vineri, un băiețel de 8 ani, care învață în clasa a II-a, la Liceul cu Program Sportiv Bistrița ar fi fost legat de scaun cu bandă scotch chiar de către învățătoarea de la clasă. De asemenea, potrivit mamei copilului, băiețelul ar fi fost tras și de urechi în aceeași zi.

„Vineri am dus băiețelul la școală, iar la 12:00 am mers după el și l-am așteptat la poartă. Avea urechile roșii și umflate și mi-a spus că l-a tras de urechi învățătoarea. Am mers să vorbesc cu învățătoarea și mi-a spus că s-a enervat după ce băiețelul a aruncat cu o bucățică de plastilină după o colegă. Acasă mi-a spus că l-a legat cu bandă scotch de scaun, pentru că se tot ridica în picioare”, a povestit mama copilului I. J., pentru Bistrițeanul.ro

Potrivit acesteia, învățătoarea ar fi recunoscut în fața sa cele întâmplate, deși ulterior, în fața directorului unității de învățământ n-ar mai fi recunoscut. Elevul în cauză ar avea și tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), fiind puțin mai greu de gestionat.

Acesta n-ar fi însă singurul incident de acest fel. Încă un părinte care are copilul în aceeași clasă a confirmat faptul că învățătoarea ar mai fi tras și alți copii de urechi în luna septembrie de când a preluat clasa.

Incidentul a ajuns și la Inspectoratul Școlar Județean, care anunță că învățătoarea nu va mai intra la clasă până nu se lămurește situația. Conform inspectorului școlar general Cristian Nicula, învățătoarea nu este una debutantă, fiind în sistem de peste un deceniu. Învățătoarea respectivă ar fi obținut a doua cea mai mare medie din județ la examenul de titularizare anul acesta, iar acum 3 ani a obținut cea mai mare medie.

„Doamna va fi în concediu fără plată până se stabilește exact ce a fost acolo. O să vină un înlocuitor. E neplăcut pentru toată lumea, doamna nu o să mai fie la clasă”, spune inspectorul școlar general Cristian Nicula.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Poate ca doamna aia învatatoare ar trebui sa-i educe mai întâi pe parintii care-si trimit odraslele la scoala.
    Zic si eu, unii dintre parinti cred ca educatia se face doar la scoala, ei nu au nici o raspundere în primii sapte ani de acasa ai copilului.
    Iar incluziunea asta fortata a unor copii cu probleme este mai degraba toxica decât benefica atât pentru ei cât si pentru restul.
    Poate ca ar fi o idee buna crearea unor clase speciale la care sa predea unii pedagogi cu atestate de psihologie care sa stie cum sa abordeze elevii în cauza.

  2. Cu un asemenea copil la clasa cum poți sa îți desfășori ora ??? Acești copii ar trebui sa fie duși la o școala specială…
    Când eram eu elva se folosea aratatorul și era un mere respect ptr învățătoare sau ptr profesori… in ziua de azi lipsesc cei 7 ani de acasa….

  3. deci voua vi se pare normal ca un copil sa fie legat banca cu banda scotci ?

    De ce nu crucificam toti copii care sunt putin mai agitati ? Dar mai bine la ce sa ii dam la scoala nu ?

    • Un copil cu ADHD nu este puțin agitat. Acesti copii trebuie duși la scoli speciale. Distrugă atât bunul mers al clasei, cât și procesul de învățare..

  4. In majoritatea școlilor copiii aruncă după profesor cu ce vor ei, îi înjură,lovesc dar asta nu e o problemă. Dar dacă un profesor îi atrage atenția este cercetat.

  5. Eu pun o intrebare la care va invit sa meditam impreuna:
    Va dati seama cat de disperata a fost acea invatatoare pentru a recurge la acest gest?
    Intr-adevar gestul invatatoarei este reprobabil, dar trebuie judecata situatia din toate punctele de vedere posibile:
    -sunt din ce in ce mai multi copiii cu ADHD, cu CES, cu alte tulburari nediagnosticate sau copii pur si simplu obraznici, care ii deranjeaza pe toti ceilallti. Cu alte cuvinte acel copil are dreptul de a studia in orice scoala, dar ceilalti copii, colegi de clasa, nu au si ei, oare, dreptul de a beneficia de conditiile normale pentru activitatea didactica?
    -profesorul nu este nici politist, nici psiholog, nici mediator sau avocat, nici medic si nici baby-sitter, el trebuie sa se concentreze pe actul didactic de predare, ceea ce nu se poate face in conditiile relatate in articol;
    -ce modalitati are un profesor de a impune un minimum de respect in fata elevilor, chiar si a celor de 8 ani, atata timp cat elevii nu se mai tem de note, nu au respect, nu mai invata, unii mai mari se mai si drogheaza (nu e intamplatoare isteria din mass-media pe tema testarii ati-drog in scoli) si multe altele, din pacate.
    -as dori un raspuns de la cei care vor ancheta acest caz cu eventuale solutii oferite pentru a nu se mai ajunge in astfel de situatii de criza;
    -nici profesorii, nici elevii si nici parintii nu mai sunt ceea ce au fost odata, din pacate…. . Din cate am inteles doamna invatatoare are experienta la catedra si rezultate foarte bune la concursul de titularizare. Cum ar fi reactionat un cadru didactic in primii ani de cariera didactica? Ar fi fost calcat in picioare de unii parinti foarte revoltati sau chiar de catre elevi. Nu este de mirare ca s-a ajuns si la acte frecvente de agresiune indreptate impotriva profesorilor (as aminti doar de cazul profesoarei care a fost injunghiata in zona gatului de un elev, nu de mult, pentru ca nu voia sa dea un test);
    -copilul care intra in clasa pregatitoare are comportamentul firesc al unui copil de varsta lui? Bunicii nostri ne vorbeau atat de frumos de „cei sapte ani de-acasa”. In prezent, parintii nu mai au timpul necersar si nici rabdarea sa stea cu copiii lor, sa le citeasca povesti, sa le spuna ce este bine si ce nu, abandonandu-i in fata device-urilor. Haideti, fiecare dintre noi, cei care comentam aici sa reflectam un pic le ce vorbim acasa despre profesori si invatatori, de fata cu proprii copii.
    -un profesor care vine la clasa ar trebui sa se comporte ideal conform statusului sau. Ar fi minunat daca acel profesor nu ar avea probleme care sa il doboare efectiv.
    „Sa arunce cu piatra cel fara de pacat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):