1.6 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 7, 2024

Măduvioara de vită, specialitatea musai de încercat din meniul Rapsodia

Carnea de vită este gustoasă, o adevărată delicatesă. Prepararea la „boloboc” și sufletul pus în procesul de preparare este important, însă după carne rămâne ceva… Ceva ce acum mii de ani era o specialitate pe care o mâncau împărații, regii și reginele sau oamenii mari ai lumii de atunci: măduva de vită.

Bogată în vitamine, delecta cele mai fine papile gustative, iar raiul de pe cerul gurii era nelipsit fără puțină măduvă de vită. Măduva nu e carne, nu e nici os. Este țesut, o combinație între cele două, cu o textură pe care nu o întâlnim în alimentele obișnuite. Fiind atât de râvnită, are, bineînțeles, proprietăți care te fac să mai încerci odată să guști până mănânci de-a dreptul.

Pentru că subiectul nu este ușor, s-au făcut ani de zile de studii pe măduvă. În special, colagenul, glicina, glucozamina și acidul linoleic conjugat au fost studiate pe larg pentru efectele lor potențiale asupra sănătății. Efecte există și nu-s negative, ba din contră. Este un „elixir” al tenului și părului, parcă te și întinerește un pic.

Vitamina B12, vitamina E, vitamina A, proteine, fier, fosfor și grăsimi… pe toate le întâlniți într-o singură linguriță de măduvă. Adică ce-i trebuie organismului, într-un gramaj redus. Pentru cei care vor să-și mențină kilogramele, indicat ar fi să mănânce măduva la câte-o aroganță-două, nu în fiecare zi. La acest aspect, cei cu arderile încetinite ar trebui să fie invidioși…

Acum… unde găsești în Bistrița așa ceva? Să fie gătit corect, să fie și bun și să-ți tihnească să stai la un pahar și-o porție sănătoasă de măduvă… Din ce se spune și după cum se laudă locul, restaurantul Rapsodia are cele mai bune preparate cu măduvă de vită din județ. Acum… e la alegerea fiecăruia. Ori o vrea prăjită, fiartă, pe pâine prăjită sau pe pâine prăjită înmiresmată în puțin usturoi, rezultatul e același: îți plouă-n gură, nu alta.

De obicei, preparatul se face din câteva tipuri de oase ale vitei, bogate în măduvă. Oasele măduvei tijei, articulațiilor, gătului și… coada de bou, puternic înzestrată cu măduvă.

Așa că… puteți încerca o măduvioară gustoasă de vită la restaurant Rapsodia din Bistrița, Piața Petru Rareș. Rezervările se fac la numărul de telefon 0737 377 328.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: