13.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Mâine va fi funcțional centrul de evaluare Covid-19 din Bistrița. Cine ajunge acolo:

Prezentă la Bistrițeanul Live la „Medicină pe limba ta”, dr. Oana Palagyi, medic responsabil de centrul de evaluare Covid, a făcut cunoscut faptul că de mâine se deschide centrul de evaluare Covid din cadrul Policlinicii.

Dr. Oana Palagyi, care este și medic responsabil în centrul de evaluare Covid a fost prezentă aseară la Bistrițeanul Live, la „Medicină pe limba ta”. Aceasta a vorbit despre centrul de evaluare Covid și care este rolul său și a făcut cunoscut faptul că acesta va fi funcțional de mâine.

Este vorba despre centrul care va funcționa în cadrul policlinicii de pe strada Gării. Cei care vor îndruma pacienții cu Covid spre centru sunt medicii de familie, care, pentru prima dată de la începutul pandemiei au un rol esențial în gestionarea bolnavilor.

„Odată pacientul depistat pozitiv, se va adresa medicului de familie și din acest moment există mai multe variante: pacienții care au forme ușoare și nu au alte comorbidități vor fi tratați la domiciliu de medicul de familie. Pacienții sub 65 de ani, care prezintă o formă medie de boală și fără probleme asociate vor fi direcționați spre acest centru. Mai există o categorie de pacienți care au cel putin doi factori de risc. Adică au peste 65 de ani și o boală asociată, cardiorespiratorie, respiratorie, hepatică, renală sau un cancer. Pentru acest tip de pacienți medicul de familie se va adresa, de asemenea, centrului de evaluare. Vorbim de pacienții cu forme ușoare sau medii, pentru că cei cu forme severe ajung la spital”, a explicat medicul Oana Palagyi.

În aceste centre, celor care ajung li se vor face analize de laborator, investigații imagistice sau tomografice, eletrocardiogramă, iar după finalizarea bilanțului se propune un tratament. Acesta poate include antivirale sau chiar anticorpi monoclonali.

Potrivit medicului Oana Palagyi este foarte important ca pacienții să se adreseze medicului de familie care mai apoi să îi direcționeze spre acest centru în primele 7 zile de la debutul simptomelor.

Cele trei centre ce vor funcționa în județul nostru sunt:

Ambulatoriul Integral al Spitalului Județean de Urgență Bistrița – strada Gării, nr. 9 (Program: luni-vineri: 12:00-18:00)

Spitalul Orășenesc Beclean – strada 1 Decembrie 1918, nr. 65, Beclean (Program: luni-vineri: 08:00-15:00)

Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon Năsăud – strada Tudor Vladimirescu, nr. 1, (Program: luni-vineri: 07:00-15:00).

Mai multe despre centrele de evaluare Covid din județul nostru puteți citi mai jos:

Când vor fi fucționale Centrele de Evaluare a pacienților Covid la Bistrița: Dr Gabriela Deak – Județul nostru va avea trei centre

 

Emisiunea la care a fost invitată Oana Palagyi o puteți urmări mai jos:

Un proiect Bistrițeanul.ro susținut de MedTotal – Policlinica Ta, tratamentul TOTAL pentru sănătatea ta.

MEDTOTAL – Bistrița, Str 1 Decembrie, Nr 30

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.