„Am scris acest mesaj cu lacrimi în ochi… Sunt o elevă de clasa a XII-a, la Liceul „Grigore Moisil” din Bistrița. Vreau să vă spun un singur lucru care ne apasă pe toți adolescenții…”
Preocupați deja de atâtea spaime personale, restricții sau noi dimensiuni ale vieții în online – am uitat să privim mai atent către adolescenții din preajma noastră. Ignorăm, poate involuntar, o avalanșă întreagă de emoții care le vor marca definitiv viitorul…
Lorena Boldi, elevă de clasa a XII-a, de la Liceul „Grigore Moisil”, nu este probabil singura tânără din oraș mâhnită și descumpănită. Mesajul ei ar putea fi strigătul unei promoții întregi de elevi. Care s-au trezit brusc în ipostaza de a accepta neînțelesul și nefirescul acestor vremuri…
„De ce ne-au luat bucuria de a sta în bancă, de a petrece clipe frumoase cu colegii noștri?! De ce acum? Am străbătut 4 ani de liceu pentru nimic. De ce nu se pun ei în locul nostru? Măcar cu gândul să vadă cum este ca cineva să îți ia bucuria, entuziasmul și fericirea… Pe lângă asta, nu putem avea și noi un banchet normal…
Și totuși revenim de mai multe ori la aceeași întrebare… De ce?!?
Dacă ați ști ce este în sufletele noastre ne-ați înțelege… Suntem niște adolescenți fără momente și amintiri frumoase din ultimul an de liceu… când în aceste luni noi puteam să învățăm pentru Bac, să râdem, să glumim, să avem câte un album al clasei… Ne-au luat și această bucurie…
Suntem toți dezamăgiți, cu inimi frânte… Ceea ce ni s-a întâmplat nouă – să nu se mai întâmple și la alte generații…! Măcar ei să se bucure de ultimul an de liceu…!”, ne-a scris Lorena Boldi.
Supărați și triști, neliniștiți…
Profesoara Marcela Turcu din Bistrița, a postat, la rândul său, un emoționant text preluat care ne vorbește despre acest aspect din viața elevilor, prea puțin luat în calcul până acum… „Dacă aveti în familie un adolescent în an terminal, îmbrățișați-l!
Pentru ei suspendarea cursurilor nu este vacanță.
Este un timp irosit pe care nu-l vor putea petrece cu colegii și prietenii lor înainte de absolvire.
Sunt supărați și triști, neliniștiți, cu bolovanul acela al nemulțumirii înfipt în piept…
Pentru că înțeleg că s-ar putea ca ei să nu treacă pe holul școlii, pentru ultima oară, cu dirigintele de braț, pe sub podul de flori simbolic construit de ceilalți profesori și de colegii lor mai mici, împreună cu toți colegii promoției lor.
Sunt triști pentru că știu că ziua absolvirii – pe care au aștepta-o atât de mult – s-ar putea să fie anulată sau în cel mai bun caz amânată.
Toate cuvintele acelea care marchează o mare răspântie de drum s-ar putea să rămână nespuse, cântecele acelea pe care începeau să le învețe s-ar putea să rămână necântate. Tradiționalele meciuri profesori- elevi pe care le așteptau de atâta timp vor rămâne nejucate…..
Sunt neliniștiți mai ales pentru că nu știu cum vor fi acele examene pentru care cei mai mulți dintre ei se pregătesc de mulți ani, conștienți de importanța lor pentru drumul pe care visează să zboare.
Acordați-le atenție , fiți alături de ei! Arătați-le că îi iubiți necondiționat, că sunteți alături de ei, că îi veți ajuta să treacă cu bine peste toate…
Marea majoritate sunt prea fragili pentru a putea trece singuri prin aceste vremuri, peste atâta disperare. Aripile lor sunt încă neîncercate în zboruri solitare, grele pe vreme de furtună.
Încurajați-i să învețe, ajutați-i să găsească motivația și puterea să învețe, să repete materia chiar și pe cont propriu!”
Îmbrățișați-i și spuneți-le clar și limpede că va fi bine…!
Foto @ Arhivă
