12.6 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Mesajul emoționant al unei profesoare pentru ISU BN: Sunteți niște îngeri!

O profesoară din Bistrița care a fost salvată dintr-un grav accident în luna februarie al acestui an a adresat un mesaj de mulțumire emoționant pentru toate cadrele din Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Profesoara a fost salvată dintr-un accident cumplit anul acesta în februarie. Într-o scrisoare, femeia le mulțumește celor care, în dimineața de 26 februarie, au salvat-o și au ajutat-o să treacă pragul psihologic al momentului.

Iată mesajul profesoarei Codruța Mazăre, aflată acum acasă, pensionată pe caz de boală din cauza invalidității suferite în urma accidentului.

Mă numesc Codruța Mazăre, am 44 de ani și sunt din Bistrița. Sunt profesoară.
Deocamdată, luna aceasta, am fost pensionată pe caz de boală din cauza invalidității.

De câteva luni mi-am dorit să vă mulțumesc și aș fi vrut să o fac într-un mod aparte, dar nu am reușit. Aș fi vrut să postez pe pagina domniilor voastre de Facebook, un mesaj de mulțumire, adresat cumva tuturor angajaților instituției, dar îndeosebi adresat salvatorilor mei, persoanelor care au constituit echipajele (Terapia mobilă, cei de la descarcerare și cine a mai fost) care în dimineața zilei de 26 februarie, anul acesta, mi-au salvat viața. 

A fost un accident de mașină cumplit, cu fracturi și traumatisme grave, din cap până în picioare, dar Dumnezeu m-a salvat. Am avut mai multe momente de luciditate după ce au sosit cei de la ISU, în care îi imploram să mă salveze. Și acum îmi răsună în minte cuvintele lor de încurajare. Nu cred că mi-a mai fost dat vreodată să văd în altă parte sau în altă situație, atâta dovadă de empatie, compasiune, solidaritate și nu în ultimul rând, profesionalism.

Aș fi vrut să-l felicit pe fiecare în parte și să-l îmbrățișez, să-i strâng mâna fiecăruia și să-i mulțumesc personal, dar nu găsesc lista pe care mi-am notat la un moment dat numele lor. E rătăcită pe undeva printre documentele medicale și mi-am zis că dacă o mai caut mult, trec sărbătorile, trece anul, iar acesta ar fi un moment foarte potrivit pentru a vă adresa tuturor sincere felicitări și mulțumiri pentru tot ceea ce faceți.

Cu tehnologia nu sunt prea bună prietenă, adică nu sunt foarte pricepută, dar am reușit totuși să editez trei felicitări pe care aș vrea să le vadă oamenii din lumea întreagă.

Țin să precizez că echipajele care au luat parte la tot ceea ce a implicat salvarea mea, ar fi trebuit să iasă din tură în dimineața zilei de 26 februarie, iar accidentul meu le-a dat programul peste cap. S-a întâmplat la ora 7 și jumătate. Nu e ușor, ca după aproape 24 de ore grele de muncă să fii solicitat din nou și să faci față cu brio unui caz atât de complicat.

Nu găsesc cuvinte într-atât de profunde, încât să pot exprima ceea ce simt cu adevărat: recunoștința, admirația, respectul, aprecierea și dragostea față de acești oameni, care realmente sunt niște ÎNGERI, sunt cu adevărat eroi. Toate aceste zece luni mi le-am petrecut în spitale, în mare parte la Spitalul Militar în București, unde am avut nenumărate și complicate intervenții chirurgicale. Mai urmează și altele. Tocmai de aceea, neștiind ce va urma și ce mă așteaptă, nu am mai vrut să amân sub nicio formă mesajul meu de mulțumire pe care vi-l adresez din tot sufletul.

Cu respect,
Codruța Mazăre”

 

Sursa foto: ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.