25.9 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

MICA ROCADĂ: Curtean schimbă poziția, dar nu clădirea! De la Consiliul Județean trece la Prefectură

Liberalul Eugen Curtean și-a anunțat demisia din funcția de consilier județean. Poziția acestuia va fi preluată de liberalul Călin Sbîrciu. Curtean nu se va muta însă prea departe. Se pare că acesta va fi numit în funcția de subprefect.

Eugen Curtean, consilier județean din partea PNL, și-a înaintat demisia din funcție, în 14.01.2020. În ședința din această săptămână se va lua act de demisia sa și postul lui va fi dat altuia.

Odată cu plecarea sa, locul său e vacant și în Comisia pentru Dezvoltare Urbanistică, lucrări publice, protecția mediului, a monumentelor istorice și de arhitectură.

Următorul pe listele PNL pentru funcția de consilier județean e Călin Sbîrciu, directorul Colegiului Tehnic Feldru. Acesta va prelua funcția pentru următoarele luni de zile.

Eugen Curtean nu va face o schimbare prea mare, cel puțin nu a clădirii. Va fi văzut tot în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ. Doar că, la dreapta prefectului.

Se pare că liberalul Eugen Curtean va fi numit subprefect, în locul lui Ceclan care a fost demis odată cu Ovidiu Frenț.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.