19.1 C
Bistrița
vineri, iulie 30, 2021

Ministerul Educației a decis! Și Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, și Liceul de Arte rămân cu clasele inițial tăiate din oferta școlară

S-a schimbat modificarea…! Ieri se știa că Liceul „Tudor Jarda” trebuie să renunțe la clasa de Pedagogic pentru a-și păstra clasa de Muzică, în timp ce la Liceul de arte „Corneliu Baba” clasa de Arhitectură trebuia să fuzioneze – într-o singură clasă – cu cea de Pictură. Astăzi situația este cu totul alta. Ministerul Educației a decis: 

Odiseea claselor de vocațional tăiate de ISJ BN din oferta școlară a anului 2021-2022 pare să se apropie de sfârșit.

După scandalul generat în presă, după intervenții și telefoane la București, în această dimineață primarul Ioan Turc anunță că „Ministerul Educației este de acord ca, la liceele “Corneliu Baba” și “Tudor Jarda” din Bistrița, structura de clase a IX-a să rămână ca în prezent”. 

„Astfel, ca rezultat al discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții ministerului de resort, va exista continuitate la profilele arhitectură, arte plastice, muzică și pedagogic, ca și până în acest an școlar. Chiar dacă Inspectoratul Școlar Județean aplicase norme în vigoare, nu am acceptat, în calitate de primar al municipiului, ca specializările vocaționale să fie eliminate chiar și numai pentru 1 an”, a transmis primarul Ioan Turc. 

Edilul a precizat, de asemenea, că va depune toate diligențele necesare pentru ca impactul unui număr mai mic de elevi în clasele a IX-a să fie atenuat. În acest fel, ar fi posibil ca și alte clase să fie menținute în unitățile de învățământ din județul nostru – subliniază primarul Ioan Turc.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, mi-a comunicat telefonic că situația din județul Bistrița-Năsăud va avea o rezolvare mai justă. Cel mai probabil, soluția identificată va fi cea pe care am enunțat-o deja, prin care ar urma să se diminueze numărul elevilor din clase. Important e să existe deschidere pentru probleme ce inițial par de nesurmontat”, precizase primarul Ioan Turc cu o zi înainte.

Cifra de școlarizare se va reface, la nivelul fiecărui județ, urmând să se întrunească din nou consiliile de administrație, astfel încât clasele să nu dispară – anunță Edupedu.ro.

În clasele de liceu, pe filiera teoretică, numărul maxim de elevi într-o clasă va scădea de la 28 la 26. Sunt asigurări pe care le-a primit Iulian Cristache, președintele Federației părinților, de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Situația – ajunsă în atenția autorităților după apariția mai multor critici privind desființarea claselor – va fi lămurită rapid, chiar dacă se va întârzia după termenul de 22 ianuarie.

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Filexpo – Noul Centru comercial cu capital 100% Bistrițean. Va face diferența!

Deschidere va avea loc joi,  29 iulie h 11. Managerul  de comunicare al Filexpo, declară : “Inițial...

FOTO/VIDEO: ”Arome din Călimani” vinde, usucă și congelează afine de pădure pentru cofetării și restaurante! Povestea unei afaceri de familie

Gustul pădurii -  fresh, congelat sau uscat - ajunge acum în cofetării, restaurante sau pe mesele...