2.4 C
Bistrița
miercuri, martie 18, 2026

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila: „E nevoie de creșe în mai multe localități din Bistrița-Năsăud”

Prezent astăzi la Bistrița, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila a constatat o stare de fapt evidentă: e nevoie de creșe în mai multe localități din județ. Autoritățile din județ au fost invitate să se înscrie în programul derulat cu fonduri guvernamentale pentru construcția de creșe.

Una dintre prioritățile Ministerului Dezvoltării este construcția de noi creșe, a precizat astăzi, la Bistrița ministrul Cseke Attila. Se iau în calcul trei tipuri de construcții: mici, medii și mari.

Cel care va spune unde este nevoie de creșe este numărul de cereri și implicit de copii. Ministrul a invitat autoritățile din municipiu și județ să se înscrie în program, considerând că e nevoie de astfel de investiții nu doar în Bistrița, ci și în alte localități din județ.

„Am invitat atât pe domnul primar Ioan Turc, cât și pe ceilalți primari care sunt în discuții cu noi să acceadă la acest program. În primă fază, în mediul urban și acolo unde avem un număr de copii suficient, trebuie identificate terenurile disponibile pe care se pot construi aceste creșe. Ulterior, autoritățile trebuie să ne facă o solicitare, cu o notă justificativă legată de numărul de copii. Noi vrem să construim acolo unde e nevoie de infrastructură de creșă și cred că în Bistrița-Năsăud e nevoie de crele în mai multe localități”, a precizat ministrul Dezvoltării, într-o conferință de presă susținută la Bistrița.

Cu trei decenii în care s-a ridicat o singură grădiniță de la zero, actuala administrație are în plan trei astfel de obiective. Potrivit ultimelor date furnizate de Primăria Bistrița, în jur de 80 de copii nu au mai avut loc la creșele de stat, după ce locurile s-au redus mai mult, din cauza restricțiilor și măsurilor suplimentare impuse de pandemia de Covid-19.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: