5.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

CADOU de Crăciun, pentru Mocănița Transilvaniei: S-a dublat numărul traverselor adoptate

Voluntarii de la Mocănița Transilvaniei s-au trezit cu un neașteptat cadou de Crăciun. La inițiativa unui politician bistrițean, numărul traverselor adoptate de la începutul campaniei aproape că s-a dublat!

O zi cu însemnătate pentru mocănița de la Teaca, întrucât numărul traverselor adoptate de la începutul campaniei aproape că s-a dublat!”, au anunțat voluntarii Mocăniței Transilvaniei.

Președinte CJ BN Emil Radu Moldovan și-a mobilizat echipa și colegii din întreg județul. S-au adoptat astfel 200 de traverse din traseul de cale ferată îngustă. Deputatul Bogdan Ivan Gruia, dar și vicepreședintele CJ BN, Camelia Tabără, s-au întâlnit zilele trecute cu Cristian Moldovan, membru fondator al asociației.

Primari, consilieri, oameni din echipa sa de la Bistrița și de la București, au făcut un cadou deosebit de Crăciun mocăniței de la Teaca.

Pentru noi este o confirmare că proiectul la care muncim este important atât la nivel personal pentru fiecare dintre voi, cât și la nivel instituțional, pentru dezvoltarea turistică, economică și socială a zonei de sud a județului Bistrița-Năsăud.

Fiecare nume de pe acest panou este un om care crede în acest proiect și își dorește ca micul tren din Câmpia Transilvaniei să dăinuie. Pentru acest lucru, vă mulțumim!”, au transmis cei de la Mocănița Transilvaniei.

În 2023, voluntarii Mocăniței își doresc ca susținătorii campaniei Adoptă o traversă să poată aștepta micul tren pe peronul gării din Teaca. 

Își doresc, totodată, ca plimbările cu mocănița pe primii 3 kilometri ai traseului să fie posibile și promit că vor face tot ce ține de ei pentru ca acest lucru să se întâmple. 

Bistrițenii „au adoptat” 121 de traverse la a doua ediție a Poveștii Vinului. Pentru fiecare km e nevoie de 3.000 de traverse

FOTO – Încet, ca Mocănița: Doar 300 de traverse adoptate, din cele 3.000 necesare pentru a o porni la drum

Traversele ”nărăvașe” ale Mocăniței spun povești despre Florin Piersic, Uzina Mecanică sau cățelușa Laika. ADOPTĂ și tu una:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.