15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

NĂSĂUD: N-au fost lăsați cu motocicletele în parada de Maial. CUM explică organizatorii decizia:

Maialul elevilor năsăudeni – ediția 138 – a avut loc în acest weekend. Unii au dorit să participe la paradă cu tot cu motociclete, însă nu au fost lăsați. CUM explică directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” decizia:

Peste 2.500 de elevi au îmbrăcat portul popular ieri, la Maialul Elevilor Năsăudeni. Evenimentul a ajuns la ediția cu numărul 138, locuitorii orașului academicienilor păstrându-l cu mândrie.

Anul trecut, în paradă au fost incluși și motocicliști, așa cum puteți reciti/revedea aici:

FOTO Costumele populare au făcut spectacol la Maialul Năsăudean. În premieră, motocicliști îmbrăcați în straie tradiționale

Anul acesta, în schimb, motocicliștii nu au mai fost lăsați în paradă.

Ce părere aveți că, în cadrul paradei de la Maial, grupul de elevi motocicliști ai Năsăudului, care s-au pregătit și și-au înfrumusețat motocicletele – cu modele populare – au fost „trași pe dreapta” de doamna director Vîju Steluța pe motivul că „nu-mi plac motocicletele!”, a transmis, pe adresa redacției Alex I.

„Motocicletele NU aveau ce căuta la Maial. Anul trecut am făcut o excepție”

Reporterii Bistrițeanul.ro au contactat-o pe directoarea Colegiului Național „George Coșbuc”, care a explicat motivul din spatele deciziei.

Nu aveau ce căuta motocicletele la Maial. E un eveniment al elevilor îmbrăcați în port popular. NU era locul motocicletelor.

Anul trecut, la insistențele lor, i-am lăsat. Dar le-am cerut să nu tureze motoarele, să nu facă gălăgie. Nu au ascultat. Au ambalat motoarele, au claxonat, deși la câțiva pași în fața lor erau copii mici.

Așa că anul acesta le-am spus că, din cauză că nu au ascultat anul trecut, nu îi mai las. Și cum spuneam, este un eveniment dedicat portului popular. Nu văd locul motoarelor acolo. Că dacă îi lăsăm cu motociclete, vor veni în anii viitori și cu trotinere electrice, ATV-uri, cine știe mai ce.

Acestea sunt pentru alte evenimente. Maialul este dedicat portului popular! Și atunci da, când am văzut că deși le-am spus că nu le dau voie, ei tot insistă, poate că am ridicat tonul când am spus că atât timp cât eu sunt directoare, se face cum spun eu! Repet – Maialul e pentru portul popular!”, a explicat Steluța Vîju.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Dar cum poți minți așa doamna directoare ? Ne-ai înjosit , ne-ai amenințat și nu ai vorbit deloc frumos cu noi , dar mna vrajala din tine și politica pe care o ai te ajuta !

  2. Dânsa s-a făcut de rușine, nu motocicliști, dânsa a demonstrat lipsa de profesionalism și de bun simț, așa directori să tot ai, după ne întrebăm de ce ne merge așa bine țară…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.