13.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Nepăsarea sufocă și zonele protejate, cu gunoaie! Primăria și Garda de Mediu se fac că plouă

Un activist de mediu a sesizat Primăria Budacu de Jos și Garda de Mediu cu privire la existența unei cantități însemnate de gunoaie – la confluența râului Budac și Șieul Mic, în Sit Natura 2000, zonă teoretic protejată. Sesizările au fost făcute acum aproape două luni și jumătate. Garda de Mediu nu a răspuns, iar reprezentanții comunei Budacu de Jos spun că gunoaiele nu sunt pe teritoriul lor.

Primăriile unităților administrativ teritoriale sunt responsabile de curățenia în bătătura lor, inclusiv pe malurile râurilor. Activistul de mediu Cristian Țetcu a identificat acum aproape două luni și jumătate mai multe depozite ilegale de deșeuri la confluența dintre râurile Budacul cu Șieul Mic.

A sesizat Primăria Budacu de Jos, de care știa că aparține teritoriul respectiv, dar și Garda de Mediu. Activistul de mediu spune că nu a primit niciun răspuns de la niciuna dintre instituții. Culmea – zona respectivă este și în zona protejată, mai exact în Situl Natura 2000.

„Au trecut peste 70 de zile de la înregistrarea oficială a petiției de către Primăria Budacu de Jos, cu privire la existența în această zonă a unei cantități importante de deșeuri, chiar pe malul unui râu cu statut de arie naturală protejată, Sit Natura 2000. Până la data de 06.04.2021 nici UAT Budacu de Jos și nici Comisariatul Gărzii de Mediu BN nu au avut vreo reacție, deși suntem în plină campanie de igienizare a malurilor râurilor, asumată de toată lumea ca fiind prioritate zero (…cel puțin verbal)”, a notat Cristian Țetcu la finalul postării în care prezintă demersurile făcute pentru ca deșeurile să dispară din zona protejată.

UPDATE:

Potrivit reprezentanților comunei Budacu de Jos, zona respectivă nu aparține de unitatea administrativ teritorială a lor. Mai mult, aceștia spun că au răspuns solicitărilor trimise de Cristian Țetcu prin intermediul ONG-ului de mediu Let`s Do It România, însă răspunsurile au venit înapoi.

„Noi am primit doua sau trei sesizări cu privire la gunoaiele respective. Teritoriul comunei noastre nu ajunge acolo. Noi suntem la câțiva kilometri de locația respectivă. Noi am trimis răspuns la Let s Do It, inclusiv cu harta, unde se văd limitele comunei. Ține de municipiul Bistrița sau Mărișelu din ce ne dăm seama”, a precizat secretarul comunei Budacu de Jos, Florin-Ioan Vărărean.

https://www.facebook.com/cristian.tetcu/videos/2109033805903488/

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.