3.8 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

O judecătoare de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, printre magistrații care îi susțin pe Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu

Peste 170 de magistrați din toată țara au semnat o listă de susținere în sprijinul judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, care au reclamat public problemele din Justiția Română, precum și al celor care au semnalat aceleași probleme, sub protecția anonimatului, în cadrul reportajului realizat de Recorder – potrivit ziare.com. Printre aceștia se numără și judecătoarea Iuliana Floarea Mitrofan de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Aproape 180 de magistrați se solidarizează, într-un mesaj public, cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu.

Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.

Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menționați nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială.

Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului”, se explică în documentul postat pe rețelele de socializare de Sorina Marinaș, judecătoare la Curtea de Apel din Craiova.

Pe lista celor care au semnat acest mesaj se află și judecătoarea Iuliana Floarea Mitrofan de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Lista completă o puteți găsi AICI. 

Documentarul Recorder este o investigație despre starea justiției din țara noastră, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu politicienii”.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ce am patit eu cu familia de la INJUSTITIA din Bistrita ramane in analele TRIBUNALULUI BN.
    Adica judecarea timp de 15 ani a unei cereri simple de iesire din INDIVIZIUNE la un imobil din oras.
    Dupa o tergiversare nepewrmisa cu comanda data clar prin care de trei (3) ori s-a schimbat completul , adica atunci cand cunosteau mai bine dosarul dupa 10-15 termene totul era luat de la zero.
    Un smecher de avocat din partea unui opozant al cererii mele isi baga nasul fix unde trebuia obtinand de fiecare data amanari la nesfarsit.
    Dupa 15 ani de batjocura i s-a facut mila DOMNULUI de noi si pana la final o doamna judecatoare se mira de aceste aspecte si cu chiu cu vai am castigat pe fond si la Tribunal o judecata de doi bani atata timp cat totul in acte era foarte clar scris de tatal meu tot magistrat candva.
    Este caz unic in BN, bun de studiu si de pus in rama , caz clar de batjocura adresat cetateanului din partea INJUSTITIEI corupte.
    Doamnei judecatoare totusi ii transmit Sarbatori Fericite si un sincer Multumesc pt. atitudinea corecta luata fata de caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: