21.3 C
Bistrița
joi, iulie 9, 2026

O nouă provocare: Celebrul înotător Avram Iancu va traversa Lacul Colibița!

Pregătiri intense pe Lacul Colibița! Celebrul înotător Avram Iancu a anunțat o nouă provocare majoră în „marea de la munte”, ca parte a unui plan extrem de ambițios.

Traversez înot lacul Colibița! După ce am înotat în zeci de lacuri din România, a venit timpul să traversez înot și lacul Colibița, de lângă Bistrița.

Duminică, 12 iulie 2026, începând cu ora 9:50, voi începe traversarea celor 10 kilometri ai lacului, pornind de la coada lacului. Voi fi însoțit într-un caiac de Andrada Iancu, fiica mea cea mijlocie, studentă în anul al II-lea la Litere.

Această traversare face parte dintr-un amplu program de pregătire specială pentru înfăptuirea unei noi performanțe mondiale”, spune Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.

Acesta mai precizează că în luna august va încerca să realizeze o performanță pe care au reușit-o doar șapte oameni în întreaga istorie a umanității, iar de la ultima reușită au trecut deja 21 de ani.

„E timpul să scriem din nou o pagină importantă în istoria mondială a înotului în ape deschise”, a mai precizat.

Avram Iancu a devenit, în mod oficial, primul înotător din lume care a traversat un continent. Recordul său a fost omologat de World Open Water Swimming Federation (WOWSF) – notează radioromania.ro.

Bibliotecarul din Petroșani a parcurs înot, fără costum de neopren, un întreg continent – de la Marea Nordului la Marea Neagră – pe celebra rută fluvială Rin–Main–Dunăre.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: