-9.1 C
Bistrița
vineri, ianuarie 16, 2026

O primărie din județ strânge ajutoare pentru Ucraina, iar o asociație își pune la dispoziție campusul pentru refugiați

Primăria Năsăud se numără printre primele instituții din județ care a reacționat și organizează o campanie de strângere de ajutoare pentru Ucraina. De asemenea, o asociație își pune la dispoziție campusul pentru a-i găzdui pe refugiați.

Primăria Năsăud se numără printre primele instituții care reacționează și organizează o campanie de strângere de ajutoare pentru Ucraina. Donațiile se adună la Centrul de zi pentru vârstnici din Năsăud, de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00.

„Se pot dona produse alimentare neperisabile (nu produse preparate) și lenjerii de pat, pături sau pilote nou sau puțin uzate, dar cel mai important curate. Nu se primesc haine, produse neconforme, murdare sau uzate”, precizează primarul orașului Năsăud.

Și cei de la Tășuleasa Social au reacționat și anunță pe pagina lor de Facebook că vor primi persoane refugiate din Ucraina. Mai mult, asociația anunță că are sprijinul Die Johanniter, organizație cu tradiție de peste 80 de ani în a oferi ajutor la catastrofe și război:

„Campusul nostru este pregătit să primească între 20 și 30 de persoane refugiate din Ucraina și avem cunoștințe și sprijinul necesar de la cel mai important partener internațional al nostru, Die Johanniter, pentru a ști să facem față unei asemenea situații. Organizația Die Johanniter are peste 80 de ani de experiență în a oferi ajutor la catastrofe și război”, notează Tășuleasa Social.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: