12.6 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

OFICIAL: Elevii din anii terminali NU au vacanță de-o lună! Examenele rămân la datele stabilite:

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat, oficial, care sunt schimbările ce vor avea loc la structura anului școlar prezent. Astfel, elevii din anii terminali NU vor avea vacanță de o lună de zile, ca și ceilalți. Examenele se vor susține tot la datele stabilite inițial. AFLĂ detalii:

Astăzi, 25 martie 2021, la sediul Ministerului Educației, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social. Au participat, alături de reprezentanții Ministerului Educației, reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și ai asociațiilor patronale, iar în calitate de invitați, reprezentanți ai elevilor, studenților și părinților.

Luându-se în considerare contextul epidemiologic, s-au stabilit următoarele, conform documentului făcut public de autorități:

  1. Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate și cunoscute: 22 – 25 iunie (Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a) și 28 iunie – 1 iulie (probele scrise ale examenului de bacalaureat. Probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educației.
  2. Cu excepția claselor terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța de primăvară va începe în data de 2 aprilie și se va încheia în data de 4 mai.
  3. Pentru clasele terminale structura anului școlar NU va suferi niciun fel de modificare, vacanța/vacanțele de primăvară rămânând la datele planificate și cunoscute (2 aprilie – 11 mai pentru Sărbătorile Pascale Catolice și 30 aprilie – 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe). În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.
  4. Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția claselor terminale (grupele din învățământul preșcolar, clasa pregătitoare, clasele I – a VII-a și clasele a IX-a, a X-a și a XI-a), acestea urmând a finaliza semestrul în data de 25 iunie, în loc de 18 iunie!
  5. Având în vedere reducerea semestrului al II-lea cu o săptămână, prin sprijinul cadrelor didactice, într-un an școlar total atipic, în care tezele semestriale nu se vor mai susține și în care numărul notelor necesare încheierii situației școlare a fost redus, Ministerul Educației apreciază efortul acestora de a comprima perioada de final de semestru necesară încheierii situațiilor școlare.
  6. Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al II-lea va rămâne la datele stabilite și cunoscute.
  7. Calendarul activităților aferente definitivării și titularizării rămân neschimbate.
  8. Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și pretestările PISA rămân programate, în continuare, cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea națională a elevilor din clasa a II-a se reprogramează din perioada 20 – 23 aprilie în intervalul 25 – 28 mai.
  9. Pentru a reduce inechitatea determinată de condițiile speciale, în școlile aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale și evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi organizate după ieșirea din carantină.
  10. Programul național de acțiuni remediale se va derula pe întreaga durată de organizare a acțiunilor didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare este mai mică de 6/1000 locuitori.

” Subliniez importanța consultărilor cu partenerii de dialog social în contextul epidemiologic actual și apreciez implicarea responsabilă în fundamentarea deciziilor luate de autorități în interesul primordial al elevilor. Îndemn, în permanență, la prudență și la respectarea tuturor regulilor, mai ales acum, având în vedere agravarea situației epidemiologice!” a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă în data de 4 MAI e SIGURĂ reîntoarcerea la clase, ministrul a explicat că ”Nu poate nimeni să garanteze acest lucru, tocmai de aceea este un an atipic în România și în orice alt stat. Noi avem datoria să ne adaptăm rapid la orice soluție și la orice situație”.

Odată cu regimul învățământului primar, și grădinițele vor intra în același regim de vacanță.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.