14.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

OPINII: Sunt educația și cultura o prioritate, dincolo de declarații și promisiuni? Culese din Telciu, la final de etapă

Proiectul „Familii și Migrație. Perspective din rural” în cadrul căruia s-a realizat spectacolul „Celule de bază” și turneul (virtual) aferent a intrat în ultima etapă, a decontului către AFCN și Primaria Telciu. Adică, munca cea mai invizibilă și, cumva, mai aridă din ceea ce înseamnă producția artistică și aproape orice proiect cultural. O muncă pe care din 2017 încoace, o facem în fiecare an, la final de toamnă. Dar, în paralel cu munca la deconturi, se impune un scurt bilanț cu privire la platforma Culese din Telciu.

A fost un an dificil pentru echipă și colaboratori, iar la orizont se preconizează un an neclar, greu și tulbure, atât din perspectiva pandemiei, cât și a contextului economic dominat de spectrul subfinanțării și al falimentelor.

Prin urmare, deocamdată nu știm ce va urma în 2021 în privința platformei de rezidențe artistice „Culese din Telciu”, pe care am lansat-o în 2018 împreună cu Claudiu Lorand Maxim.

Dar ne bucurăm că în cei trei ani de activitate am reușit, cu mult efort și cu sprijinul multor oameni și instituții, să impulsionăm substanțial producția artistică locală.

Mai precis, în acești 3 ani s-au produs 3 texte dramatice, un scurt-metraj documentar, 2 cărți ilustrate pentru copii mici și mari, 2 turnee naționale pe viu, plus un al treilea virtual și un spectacol de teatru documentar bazat pe unul dintre cele trei texte rezultate în urma rezidențelor telcene.

Pe lângă aceste realizări, platforma Culese din Telciu a contribuit la crearea și consolidarea unei rețele naționale de susținere a producției artistice și itinerare – atât în marile fiefuri ale vieții culturale (București, Cluj, Iași, Sibiu), cât și în orașe mai mici (Piatra-Neamț, Zalău, Bârlad).

Toate aceste realizări au presupus o serie de rezidențe artistice pe parcursul lunilor de vară, avându-i ca invitați pe scriitorul Vasile Ernu, ilustratoarea Veronica Neacșu, regizorul Vlad Petri, regizorul Claudiu Lorand Maxim, dramaturga Alexandra Voivozeanu, actorul și regizorul Andrei Șerban, actrița Mădălina Brândușe, dramaturga Petro Ionescu, regizorul Raul Coldea și artistul grafic Cristian Grecu, care a făcut echipă cu Gabriela Elena Herța, învățătoare în comuna Romuli, unde au lucrat timp de o lună cu elevii școlii generale.

Anul ăsta, trebuia să găzduim întreaga echipă artistică a spectacolului „Celule de bază”, pentru aproximativ două luni, în vederea realizării primei producții de teatru documentar telcean. Producția s-a făcut, dar nu la Telciu, ci la Cluj, datorită contextului pandemic care determinat o succesiune de schimbări și schimbări la schimbări.

Pentru ca toate astea să fie posibile, a fost nevoie de multă muncă vizibilă și mai ales invizibilă. A fost nevoie, în primul rând, de un efort continuu pentru obținerea de bani, pentru că fără bani, oricât entuziasm și bunăvoință ar exista, nu se poate construi mare lucru.

S-au scris an de an proiecte la Administrația Fondului Cultural Național, aceasta fiind principala sursă de finanțare a platformei Culese din Telciu. S-au depus eforturi constante pentru asigurarea co-finanțărilor necesare pentru obținerea finanțărilor de la Administrația Fondului Cultural Național.

Iar aici, principalul partener a fost Primăria și Consiliul Local Telciu, care ne-a asigurat în fiecare an o finanțare între 10-15% din bugetul total al fiecărui proiect. Timp de doi ani, în 2018 și 2019, am beneficiat și de susținerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean de Cultură Bistrița-Năsăud, cu o finanțare de aproximativ 20-25% din bugetul total al fiecărui proiect.

Tot timp de doi ani, am beneficiat de sprijin financiar și din partea Teatrului Gong din Sibiu.

Dar anul ăsta ne-am trezit nevoiți să improvizăm din mers, nu doar în privința realizării propriu-zise a spectacolului, ci și în asigurarea cofinanțării asumate în proiectul depus la AFCN. Adică, ne-am trezit nevoiți să completăm din alte surse (mulțumim donatorilor), pentru a compensa reducerea sau chiar pierderea totală a unor cofinanțări.

Într-un final am scos-o la capăt, dar nu e o poveste pe care vrem să o repetăm, incertitudinea financiară fiind foarte toxică, atât pentru bunul mers al oricărui proiect, cât mai ales pentru sănătatea psiho-emoțională a celor implicați într-un astfel de proiect. Iar asta s-a întâmplat în toate cele trei proiecte desfășurate de asociația noastră (Conferințele de vară de la Telciu, Telciu 2020. Platformă Rurală de Educație prin Cultură și Familii și Migrație. Perspective din Rural).

Alături de alte proiecte desfășurate la Telciu de asociația Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, platforma Culese din Telciu a contribuit semnificativ la punerea pe harta vieții culturale a comunei Telciu și a atras atenția asupra importanței ruralului în tot ceea ce înseamnă producție culturală, educație prin cultură, diseminare etc.

Cred că avem îndreptățirea să spunem și că am reușit să punem pe picioare un model cultural-educațional care a inspirat alte demersuri asemănătoare și care ar merita multiplicat, cu adaptări și variațiuni, în multe alte localități rurale sau din urbanul mic. Putem spune că ne-am făcut treaba și că ajunși în acest punct, rămâne de văzut dacă suntem la finalul unei prime etape sau într-o fundătură din care nu mai putem ieși. Putem spune că am demonstrat că se poate construi ceva și în afara marilor centre urbane, cu o tradiție culturală mult mai consistentă.

Răspunsul la această dilemă nu ține numai de noi și colaboratorii noștri, ci, în primul rând, de modul în care autoritățile guvernamentale și instituțiile din teritoriu vor aborda domeniul cultural și educațional. Adică, dacă vor considera educația și cultura drept priorități, finanțându-le adecvat și asigurând infrastructura necesară, sau dacă vor considera cultura și educația ca pe niște capricii și domenii mereu puse primele pe lista tăierilor de fonduri.

Noi ne-am făcut treaba cât și cum am putut, dar pentru a continua un astfel de proiect, pentru a permanentiza o astfel de platformă de rezidențe artistice în vederea transformării într-un reper și construirii unei tradiții în timp, e nevoie de stabilitate și predictibilitate financiară. E nevoie, în primul rând, de un buget care să permită asigurarea unui venit constant pentru cele 2-3 persoane care se ocupă de scrierea de proiecte, coordonarea lor și de partea de comunicare.

Ceea ce o simplă asociație nu poate face doar din donații și dintr-o continuă milogeală pe la porțile instituțiilor care împart fonduri pentru cultură. E nevoie de siguranța unui buget care să asigure co-finanțarea necesară aplicării la granturi europene sau la finanțări interne, precum mult-menționatele „afeceneuri”, nu de obositoare negocieri și lămuriri anuale, pentru niște sume derizorii pe lângă onorariile plătite unor vedete contractate să cânte la zilele unui oraș sau la alte evenimente culturale de profil.

Noi ne-am cam epuizat resursele psiho-emoționale și capacitatea de funcționare în regim semi-voluntar și pe onorarii care abia acoperă traiul pe 2, maxim 3 luni (depinde de locul în care se trăiește și de situația locativă). Mitul romantic al artistului care lucrează dezinteresat, cu burta goală, spre desfătarea și mântuirea prin frumos a semenilor, nu ține de foame și nici nu plătește chiria. Prin urmare, ca și în cazul altor activități și proiecte derulate de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, platforma de rezidențe artistice Culese din Telciu își încetează activitatea. Sperăm să fie doar momentan și să putem vorbi de un final de etapă, nu de un final deplin.

Ajunși în acest punct, ținem să mulțumim tututor celor care ne-au ajutat în diferite forme și din diferite posturi (colaboratori, parteneri, susținători etc.) și care au crezut în munca noastră. Mulțumim mult și celor care au participat la evenimentele noastre și care, prin feedback, ne-au ajutat să rămânem mereu conectați la așteptările și interesele publicului.

Cu speranța că o să reușim și în viitor să aducem artiști contemporani pe ulițele satului, ne luăm rămas bun de la voi pentru o vreme, dar vă invităm să urmăriți în continuare pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne în contact.

Valer Simion Cosma

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.