30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Ovidiu Crețu: În acest moment suntem rău cu banii

Guvernul a aprobat proiectul de rectificare bugetară. Bistrițeaul.ro a contactat primarii orașelor din județul Bistrița-Năsăud pentru a lămuri situația financiară. VEZI câți bani au primit cele patru orașe din județ și cum se vor descurca cu acești bani:

Guvernul Dăncilă a adoptat proiectul rectificării bugetare, care pentru unii a adus bani în plus, dar pe alții i-a lăsat să se descurce de unii singuri. În urma rectificării Bistrițeanul.ro i-a contactat pe primarii orașelor din județ pentru a vedea dacă banii primiți sunt suficienți.

Într-o ședință de Consiliu Local, primarul Bistriței Ovidiu Crețu, afirma că așteaptă să vadă dacă se vor adeveri vorbele Guvernului și orașul nostru va primi bani la rectificarea bugetară, în caz contrar va închide ușa.

În urma rectificării, Primăria Bistriței a primit două milioane de lei, bani insuficienți pentru buna funcționare a instituției. Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, primarul Crețu a declarat că „Suntem prinși pe hotărârea de Guvern cu două milioane de lei. În acest moment suntem rău cu banii. Aștept să văd publicată hotărârea pentru că sunt niște detalii foarte importante.”.

Ovidiu Crețu a negat categoric faptul că Primăria Bistrița nu mai are bani pentru plata salariilor babane, iar acum așteaptă deschiderea noilor liste deschise de Guvern pentru a cere bani din nou.

„Faptul că la Primăria Bistrița nu mai avem bani pentru plata salariilor este total fals. Primul ministru a anunțat că mai pune la dispoziția unităților administrativ teritoriale încă un miliard de lei. Ceea ce s-a întâmplat acum la rectificare a fost doar prima strigare. Când se deschide lista, pe baza unei solicitări bine argumentate, putem cere bani încă o dată. Cele două milioane de lei pe care le-am primit nu sunt de ajuns.”, a mai spus primarul Bistriței.

Și orașul Năsăud a primit bani pentru echilibrarea bugetului local, însă banii sunt prea puțini. Deși Viorica Dăncilă anunța că asigură sumele necesare pentru plata pensiilor și tuturor indemnizațiilor sociale, la Primăria Năsăud tocmai la capitolul Asistență socială banii nu ajung și ar mai fi încă nevoie.

„Pentru echilibrarea bugetului local am primit 198 mii de lei, iar în acest moment suntem la limită cu banii. Ar mai fi necesar să primim bani la capitolul Asistență socială. Mai avem nevoie de aproximativ 600 mii lei pentru plata asistenților personali și a pensiilor de handicap.”, a declarat primarul Nicolae Romocea pentru Bistrițeanul.ro.

Deși primarii din Bistrița și Năsăud se plâng că banii primiți nu ajung, la Beclean situația pare să fie cu totul alta. Primăria Beclean se descurcă de una singură datorită banilor europeni.

„Noi nu am avut probleme din punct de vedere financiar. Bineînțeles, banii nu ajung niciodată, dar nu am avut probleme. Noi ne-am axat foarte mult pe fonduri europene unde contribuția e foarte mică și am atacat cam toate liniile de proiect pe care le-am avut noi pe fondurile europene și ne-au rămas foarte puține cheltuieli din bugetul local. Din banii proprii suntem bine și pe secțiunea de funcționare, și pe cea de dezvoltare. Noi niciodată nu am avut probleme cu banii, ca dovadă excedentele bugetare, ca dovadă că proiectele implementate au fost gândite bugetului avut.”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

Reporterii Bistrițeanul.ro au încercat să afle care este situația și la Sîngeorz Băi, dar primarul Traian Ogâgău nu a putut fi contacat.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.