6.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Pentru a doua oară în Afganistan, de dragul unui înger de 3 ani și jumătate, care îl așteaptă acasă

Vasile Mihalcia, caporal clasa a III-a în vârstă de 35 de ani din Batalionul 812 Infanterie, a pornit recent, pentru a doua oară în acest an, într-o riscantă misiune în Afganistan. Și-a pus propria viață în pericol pentru a-și ajuta copilul de trei ani și jumătate care îl așteaptă acasă, diagnosticat cu tetrapareză spastică și epilepsie. Iată cum îl putem ajuta:

În luna martie caporalul Vasile Mihalcia își lua rămas bun de la familie, pentru a merge în teatrul de operații din Afganistan, alături de militarii din cadrul Batalionului 30 Protecția Forței „Vulturii Carpaților”.

Iubește meseria pe care o face și nu a ezitat să participe la misiuni, indiferent cât de dificile au fost. Decizia de a participa la misiunea din Afganistan a luat-o pentru fiul său, de numai trei ani și jumătate, Darius – care suferă de tetrapareză spastică și epilepsie. Pentru ca șansele sale de recuperare să fie cât mai mari, pentru ca Darius să aibă șansa de a se bucura de o viață cât mai normală alături de familie, copilul are nevoie de un tratament de specialitate în străinătate. Presat de timp și de dorința de a-i oferi cele mai bune îngrijiri medicale, Vasile Mihalcia a decis să petreacă mai mult timp în Afganistan, pentru a strânge suma necesară.

Mai multe detalii despre Vasile Mihalcia puteți reciti accesând linkul de mai jos:

FOTO/VIDEO – Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul

După cinci luni petrecute în Baza Aeriană Kandahar, în data de 10 august militarul Vasile Mihalcea s-a întors acasă la soție și la cele trei minuni din viața lui.

Să îmi revăd familia a fost ceva de vis. Soția mă aștepta cu Darius în brațe. Printre lacrimi am văzut zâmbetul lui, fapt ce mi-a dat de înțeles că m-a recunoscut. Iar băiatul meu cel mic, Felix, mi-a zis pentru prima dată tati, când am plecat în martie nu vorbea. Abia am reușit să mă abțin să nu plâng ca un copil…”, mărturisea Vasile Mihalcia.

Timpul petrecut alături de familie a fost, însă, limitat. Pe 21 august s-a întors în Afganistan, pentru a participa la misiunea Resolute Support în cadrul Batalionului 812 Protecția Forței „Șoimii Carpaților”: „Am lăsat o familie acasă și am venit în sânul celei de-a doua familii, cea a Batalionului 812 Infanterie. În acest batalion m-am format ca militar și sunt mândru că fac parte din el”, declară militarul Vasile Mihalcia.

În cadrul Companiei 1 Protecția Forței „Aquila”, el va executa, timp de șase luni, misiuni în zona de apărare apropiată a Bazei  Aeriene Kandahar.

Asemenea misiuni îi sunt familiare lui Vasile Mihalcia, care a mai fost în Afganistan și în 2014, alături de „șoimii” bistrițeni. Pentru că și-a îndeplinit cu profesionalism toate misiunile încredințate, deși și-a văzut moartea cu ochii, pentru că și-a riscat viața salvându-și colegii (în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat, reușind să-i scoată din vehiculul avariat pe doi dintre colegii săi afectați de deflagrație), Vasile Mihalcia a fost premiat în cadrul galei Omul Anului 2014 în Forțele Terestre Române, la secțiunea „Credință și altruism”.

Cei care doresc să-l ajute pe Darius să urmeze tratamentul de care are nevoie – pot să contribuie cu o donație cât de mică, în conturile:

Lei – RO49 RZBR 0000 0600 2006 3228

Euro – RO92 RZBR 0000 0600 2006 3284

Codul BIC RZBRROBU – Mihalcia Vasile

Gina Bontaș

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.