14.9 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Percheziții de amploare în Bistrița-Năsăud și Maramureș. Cinci persoane au fost reținute!

Polițiștii din Bistrița-Năsăud și Maramureș au efectuat 10 percheziţii domiciliare pentru destructurarea unor grupări infracționale specializate în activități de contrabandă. Cinci persoane au fost reținute.

11 persoane din localitățile Bistrița și Crasna Vișeului (Maramureș), s-au trezit ieri cu Poliția la ușă.

Acțiunile polițiștilor au avut drept scop documentarea activității infracționale și destructurarea a două grupări specializate în activități de contrabandă. Se pare că acestea acționau pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Într-un cominicat al IPJ BN se arată că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor de contrabandă a fost estimat ca fiind 616.000 lei.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că începând cu anul 2013, membrii celor două grupări ar fi introdus ilegal peste 1.120.000 de țigarete de contrabandă, din Ucraina, pe teritoriul României, prin zona de frontieră montană din apropierea localității Crasna Vișeului pe care le-ar fi comercializat pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Cluj. O parte dintre acestea, respectiv 320.000 țigarete au fost capturate în cadrul altor activități desfășurate.

Liderul grupării din localitatea Crasna Vișeului, un bărbat de 44 de ani, ar fi ascuns proveniența sumelor de bani obținute din contrabanda cu țigări și nu a înregistrat în totalitate veniturile realizate din vânzarea unor mărfuri.

Polițiștii au făcut o captura impresionantă în urma perchezițiilor.

„La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate o armă letală mixtă cu destinația vânătoare, aflată în circuitul ilegal și care ar proveni din acte de contrabandă, 4 cartușe cu glonț, deținute ilegal, 32,4 kg carne vânat despre care există suspiciuni că ar proveni dintr-o acțiune de braconaj, un autoturism de teren care ar fi fost utilizat la braconaj și 570 litri alcool, deținut în afară unui antrepozit fiscal autorizat. Totodată, au mai fost indisponibilizate: cantitatea de 180 litri deșeuri de substanțe periculoase care trebuia eliminate de deținător, 57 telefoane mobile, 16 cartele SIM, 3 stații de emisie-recepție, precum și sume de bani în diverse valute, care ar proveni din activități de contrabandă, respectiv 9363 lei, 12.880 euro, 420 lire si 2000 dolari”, se arată în comunicatul IPJ BN.

După finalizarea perchezițiilor, liderii celor două grupări infracționale, ambii în vârstă de 44 de ani, din localitățile Bistrița și Crasna Vișeului și alți 3 bărbați cu vârste cuprinse între 31-39 de ani, din localitatea Crasna Vișeului au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, transportul vânatului braconat, neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri, deținerea în afara unui antrepozit fiscal autorizat a unei cantități de peste 40 litri alcool etilic, evaziune fiscală și spălarea banilor.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Bistrița și Inspectoratului Teritorial Poliție de Frontieră Maramureș, iar în cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Foto @ IPJ BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.