18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Peste 100 de elevi trimiși acasă, după cele două cazuri pozitive de COVID 19 de la CNAM și CNLR

DSP BN a anunțat ieri că un elev de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și un profesor de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” au fost depistați pozitiv cu noul tip de coronavirus. În urma anchetei epidemiologice, s-a decis ca peste 100 de elevi să-și suspende activitatea.

În raportarea de ieri a celor de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița, apărea că, printre cei depistați pozitiv, se află și un elev de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”- clasa a VIII-a, și un profesor de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”.

În urma finalizării anchetei epidemiologice s-a decis ca peste 100 de elevi să fie trimiși acasă.

”La CNLR își suspendă activitatea15 de elevi (o clasă), iar la CNAM, 98 de elevi (4 clase). În cazul de față este vorba despre suspendarea activității, conform Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020 – al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății. Nu este nici carantină propriu-zisă, pentru că nu se emite decizie în acest sens și nu vor fi verificați de autorități, și nici izolare, pentru că nu sunt depistați pozitiv” au transmis reprezentanții Prefecturii Bistrița.

Tot din cauza cadrelor didactice depistate pozitiv la grădinița Liceului Logos, anul școlar 2020 – 2021 a început mai târziu, iar scenariul aplicat a fost scenariul 2- preșcolari acasă, prin rotație.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: