25.1 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Pompierii militari și voluntari s-au luptat ore în șir cu un incendiu de vegetație la Sigmir: 35 de hectare s-au făcut scrum

Șapte ore s-au luptat pompierii cu un incendiu de vegetație izbucnit între localitățile Viișoara, Sigmir, Lechința, spre Chiraleș. 35 de hectare de vegetație și lăstăriș au fost afectate.

Au intervenit atât pompierii militari din cadrul ISU Bistrița, cât și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Bistrița.

Abia la ora 21:00, echipajele de intervenție s-au retras din teren. Peste noapte au rămas să supravegheze zona personalul ocolului silvic. Suprafață totală afectată este în jur de 35 ha (vegetație uscată și lăstariș).

„Au intervenit 20 de pompieri militari din cadrul ISU Bistrița- Năsăud, 20 de pompieri voluntari din SVSU Bistrița și 5 angajați ai Ocolului Silvic Bistrița, cu 8 mijloace tehnice (autospeciale de stingere și transport personal). Pentru supravegherea zonei afectată de la înălțime și identificarea focarelor am beneficiat de sprijinul polițiștilor bistrițeni (inclusiv survolarea cu ajutorul unei drone).  Intervenție de lunga durată, aproximativ 7 ore, cu focare multiple, unele dintre acestea sub pământ, la nivelul rădăcinilor.

Din cauza intensificării vântului din aceasta după-amiază, focarele au fost localizate și lichidate cu dificultate, iar terenul greu accesibil nu a permis accesul autospecialelor în apropierea tuturor focarelor”, informează ISU Bistrița.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.