16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

POVESTEA bărbatului care a trecut pe la Spitalul Năsăud, a ieșit pe picioare din Spitalul Județean și a murit în prima noapte acasă

Valentin Ciocan, 78 ani, Ilva Mică. Un pensionar ca mulți alții de vârsta sa, în evidențele medicilor cu afecțiuni multiple. Povestea sfârșitului său începe în urmă cu 10 zile, când i se face rău. Ajunge la spitalul din Năsăud, unde rămâne câteva ore, iar apoi la cel din Bistrița, unde este internat în secția Interne până luni. Iese pe picioare din Spitalul Județean, iar noaptea moare, acasă. A doua zi dimineața, familia află de la medici că fusese diagnosticat cu COVID 19. Citește povestea absolut halucinantă și scoasă la iveală de colegii de la sportulbistritean.ro:

Sportulbistritean.ro dezvăluie într-un articol publicat astăzi povestea primului caz de deces al unui pacient diagnosticat cu COVID 19, caz confirmat în această după amiază într-un briefing de presă de directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

VIDEO: Gabriel Lazany despre decesul pacientului infectat cu COVID-19 – „Parcă e o glumă proastă”

 

Cazul este absolut halucinant, iar asta pentru că luni, pacientul de 78 de ani fusese externat din Spitalul Județean de Urgență Bistrița, acesta mergând pe picioare până la poarta spitalului unde îl aștepta familia. A ajuns acasă, în Ilva Mică, iar noaptea, a murit. În aceeași zi, medicul care îl avuse în grijă la Spitalul Județean, pe secția Interne, sună familia și anunță că a fost diagnosticat pozitiv cu COVID 19. Prea târziu. Pacientul a murit fără să știe că avea și această afecțiune. A fost îngropat de urgență, iar familia așteaptă vești despre ce ar trebui să facă din partea Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. Au fost sunați doar să afle cu cine a intrat în contract omul și cam atât. Toată povestea și declarațiile nurorii sale pentru sportulbistritean.ro le puteți citi AICI

La Spitalul Județean s-au demarat două anchete, una epidemiologică și alta internă, medicul făcând o greșeală prin faptul că a externat pacientul înaintea venirii rezultatului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!