6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

Prefăcându-se că e surdo-mut, a adunat sute de lei de la bistrițenii generoși. Cum a fost demascat:

Un tânăr care se prefăcea că e surdo-mut și aduna bani de la bistrițeni în numele unei asociații fictive a fost demascat într-un hypermarket de pe strada Andrei Mureșanu. Curios, un bărbat care se afla la cumpărături a făcut o donație, să vadă despre ce e vorba, și a aflat adevărul:

Un bistrițean ce urmărește campania de combatere a cerșetoriei derulată de Poliția Locală Bistrița, aflat la cumpărături într-un hypermarket de pe strada Andrei Mureșanu, a observat printre rafturi un bărbat care ținea în mână un document și aborda bistrițenii cerându-le donații.

Curios, a făcut și el o donație, pentru a vedea despre ce e vorba.

Bărbatul nu vorbea, susținea că e surdo-mut și i-a întins cetățeanului o hârtie pe care scria “Certificat al Asociației Regionale pentru Surzi “. Pe “certificatul” în cauză era și o traducere în limba engleză, aceasta fiind incorectă din punct de vedere gramatical și lingvistic. În document era inserat un tabel pe care falsul reprezentant al asociației îl completa de fiecare dată când primea o donație, pentru a da impresia de legalitate a activității”, explică Poliția Locală Bistrița.

În acel moment, cetățeanul a alertat Poliția Locală – echipajul în serviciu cu atribuții pe linie de combatere a cerșetoriei – care l-a depistat pe bărbat tot în interiorul hypermarket-ului.

La vederea colegilor, acesta a rupt “documentul “ dar polițiștii locali l-au refăcut. A fost extras din hypermarket și condus la sediul Poliției Locale pentru identificare și verificări ulterioare. Când și-a dat seama că a fost demascat, a început să vorbească. A declarat inițial că strânge bani pentru o rețea de cămătari.

Ulterior s-a răzgândit și ne-a spus că de fapt banii sunt pentru cei 4 copii de acasă…
În urma controlului corporal, s-au găsit 419 lei, bani primiți de la oamenii de bună credință”, au mai precizat aceștia.

Tânărul a primit o amendă în valoare de 500 lei și i-au fost confiscați cei 419 lei.

Persoanelor care doresc să ajute o cauză expusă de un reprezentant al oricărei asociații sau ONG, le recomandăm să solicite informații suplimentare precum și documente fiscale ce atestă că au donat (chitanță), numerotate, seriate și ștampilate, conform prevederilor Codului Fiscal.

Pe orice chitanță următoarele informații sunt obligatoriu a fi menționate: denumirea asociației, adresa sediului, numărul și data întocmirii documentului, numele și prenumele persoanei fizice/societății care depune sume și explicația sumei încasate, suma în cifre și litere, semnătura casierului„, mai spun polițiștii locali.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.