13.1 C
Bistrița
marți, martie 25, 2025

Președintele CJ Radu Moldovan: „Sunt profund dezamăgit de ce fac instituțiile organizate sau plătite să lupte împotriva drogurilor”

Prezent la Bistrițeanul Live, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a vorbit și despre implicarea sa în lupta împotriva drogurilor. Acesta s-a declarat dezamăgit de activitatea instituțiilor plătite pentru asta, dar și de atitudinea lor vis-a-vis de propunerile sale.

Președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat, la Bistrițeanul Live că se va implica cât poate în lupta împotriva drogurilor, prin toate mijloacele posibile. Radu Moldovan s-a declarat dezamăgit de instituțiile din județ care sunt special plătite pentru asta:

„Sunt profund dezamăgit de ce fac instituțiile care sunt organizate sau plătite special pentru acest lucru. Am avut și eu discuții cu ei (n.r. Agenția Antidrog). Au venit acolo și în loc să-mi spună: <<hai să facem împreună ceva>>, mi-au spus că eu dezinformez și că defapt lucrurile nu stau chiar așa și nu sunt probleme”.

În scurt timp va fi folosit și aparatul pe care l-a achiziționat Consiliul Județean pentru Medicina Legală, care a costat 15.000 de euro și depistează peste 100 de substanțe. Acesta va putea fi folosit, contra cost, incluziv de părinții care vor să-și testeze copiii.

„Aparatul este în probe, trebuie omologat. Am discutat cu colegii mei din ATOP și am stabilit să mai cumpărăm, în parteneriat cu spitalul, încă 4 sau 6 aparate. Momentan Poliția lucrează doar cu două aparate și ați văzut care este rezultatul la două aparate”, a completat Radu Moldovan.

Acesta vrea să implice și școlile din județ în mai multe proiecte menite să îi țină departe de consumul de droguri.

„Vom încerca în paralel să mergem noi cu programe, cu proiecte, să îi aducem pe tineri care să ne ajută să comunicăm cu generația lor, pentru a putea face lucruri concrete. Din păcate, instituțiile statului multe dintre ele care aveau îndatoriri concrete au devenit împărțitori de pliante”, a precizat președintele CJ.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos:

Clinica Sanovil din Bistrița angajează infirmieră

Clinica Sanovil din Bistrița își mărește echipa și angajează infirmieră pentru curățenia și dezinfecția spațiilor medicale, dar și îngrijirea pacienților. Nu sunt necesare studii de specialitate. 

GB Instaplan angajează instalatori și ajutoare de instalator! NOI locuri de muncă, în Bistrița

GB Instaplan are nevoie de instalatori, Clinica SANOVIL angajează asistenți farmacie, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Pleșcăviță, EUROCOMPOZITE, Grand Hotel COROANA, Michaela’s Brasserie și EXAUDIT Contabilitate.