23.1 C
Bistrița
duminică, iulie 12, 2026

Primarul Turc e optimist: Pe străzile Șincai și General Grigore Bălan se va circula până la începerea noului an școlar

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a precizat că pe străzile General Grigore Bălan și Gheorghe Șincai se va putea circula până la începutul noului an școlar, deși lucrările nu vor fi finalizate până atunci.

Primarul Ioan Turc a precizat ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local că circulația auto va fi posibilă pe străzile General Grigore Bălan și Gheorghe Șincai până la începutul noului an școlar.

Chiar și pe străzile Gării, Decebal, Andrei Mureșanu, unde șantierul urmează să înceapă se va putea circula o perioadă pe o bandă.

„Îi asigur pe bistrițeni că strada General Grigore Bălan și strada Gheorghe Șincai vor fi deschise. Conform discuțiilor pe care le-am avut cu constructorul, până la începerea școlii, atât Grigore Bălan, cât și Gheorghe Șincai trebuie să fie deschise și mă refer la turnarea stratului de binder, după care sigur că lucrările vor continua cu amenajarea trotuarelor, cu îngroparea firelor și aplicarea stratului de uzură”, a explicat primarul Turc.

Pe ambele străzi vor fi îngropate în pământ cablurile de internet și telefonie și vor fi schimbate conductele de apă, canalizare și branșamentele. Pavajul de pe trotuare urmează și el să fie schimbat. Cele două străzi fac parte din proiectul Linia Verde, finanțat din fonduri europene.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: