-0.8 C
Bistrița
vineri, ianuarie 23, 2026

Președintele CJ Radu Moldovan: „Nu ne permitem să nu încheiem proiectele la timp! Suntem în ședință de câte ori e nevoie”

Prezent la Bistrițeanul Live, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat că nu își permite să nu finalizeze la timp proiectele pe fonduri europene, pentru că instituția nu are resursele necesare să plătească penalizările presupuse. Așa se face că președintele CJ și reprezentanții instituției intră în ședință de câte ori este nevoie, pentru a evita blocarea proiectelor.

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan a precizat la Bistrițeanul Live că va finaliza la timp proiectele cu fonduri europene și că nu are probleme cu constructorii la niciun proiect.

„Datorită unui număr mare de oameni, de la proiectanți la colegii mei din Direcția de Investiții și Drumuri Județene și cu un mare ajutor al constructorilor din județ, Consiliul Județean va încheia la timp toate proiectele derulate cu fonduri europene pe exercițiul financiar 2014 – 2020, care se încheie pe 31 decembrie 2023. Suntem în termene, mai avem 3 tronsoane de drum: Bistrița-Tărpiu – cu MIS Grup, Cușma – Satu Nou cu Frasinul și Șieu – Șoimuș-Budacu de Sus cu Îndemânarea. Sunt 3 companii care sunt în grafic”, a explicat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

Acesta mai spune că instituția pe care o conduce nu-și permită să nu încheie un proiect la timp „pentru că neîncheierea unui proiect înseamnă costuri, penalizări foarte mari și noi nu avem resursele necesare de unde să plătim aceste costuri”.

Cum reușește Radu Moldovan să rămână în grafic cu proiectele în condițiile în care Primăria Bistrița riscă să dea înapoi Uniunii Europene sume importante din cauza nerespectării termenelor? Președintele Consiliului Județean spune că reprezentanții instituției sunt în ședințe cu constructorii și proiectanții de câte ori e nevoie:

„Nu am de reproșat niciunei companii cu care lucrez. Suntem toată ziua în ședință, de câte ori e nevoie, pe parcursul derulării unui proiect, cu drumuri județene, alunecări de teren și altele, apar foarte multe probleme pe parcurs, iar colegii mei sunt în permanență în contact. Le-am spus colegilor mei că nu există o variantă în care noi primim o solicitare de la un partener, de la un constructor, și să nu ne așezăm imediat la masă să rezolvăm”, a completat Radu Moldovan.

Emisiunea la care a fost prezent președintele CJ Emil Radu Moldovan o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: