6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

PROTEST: Bistrițenii vor să se facă dreptate! Peste 50 de oameni prezenți la miting

 Deși au fost puțini, bistrițenii nu s-au lăsat și au ajuns astăzi în fața Consiliului Județean pentru a-și striga nemulțumirile. Invitația a fost lansată pe Facebook de Bistrița Civică, iar cei care au venit astăzi la protest au avut mesaje referitoare la corupție și la funcții publice obținute pe nedrept, dar și la cazul Caracal.

Începând cu ora 19:00, bistrițenii nemulțumiți de ceea ce se întâmplă la nivel național, dar și local, s-au adunat încet, dar sigur, în fața Consiliului Județean din Piața Petru Rareș. Dacă la început au fost puțini, pe parcurs s-au adunat tot mai mulți, numărul final depășind 50 de persoane.

Printre acestea s-au aflat și personaje din opoziția politică, dar și persoane rănite în urma evenimentelor din 10 august 2018 la București. Este vorba despre profesorul Florin Bojor care a explicat cu lux de amănunte ceea ce se întâmpla acum un an. De asemenea, acesta a venit însoțit de fetițele lui.

Cei prezenți au adus pancarte cu mesajele: „Susțin Legea Alexandra” , „Nu vrem amnistie și grațiere”, „În democrație hoții stau la pușcărie”, „Vrem guvern european, nu clan de Teleorman”, „Plecați acasă aroganților”. Printre mesajele scrise, cel care a atras atenția a fost cel al lui Ioan Turc care spune: „Jos labele de pe Aquabis”, făcând referire la postul de director Aquabis, ocupat de fratele președintelui CJ BN.

La ora 20:00, cei prezenți la miting au pornit spre Primărie, pentru a încheia protestul cu un marș.

Ce a rămas în urma lor? O lumânare aprinsă și o foaie cu textul „Susțin Legea Alexandra”, însoțită de fotografia fetei făcută în Parcul Municipal din Bistrița.

[arve url=”https://youtu.be/zyCkqDff4ms” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.