12.6 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

PROTEST spontan al consilierilor de probațiune: Semnal de alarmă referitor la consecințele nefaste ale unui proiect de lege!

Protest spontan astăzi, în Bistrița, la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud care se opune astfel transformării consilierilor de probațiune în gardieni însărcinați cu paza deținuților care își vor executa pedepsele la domiciliu, în regim mixt, prin  supraveghere cu brățară electronică sau prin muncă în folosul comunităţii.

Așa prevede, în prezent Proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care urmează a primi votul final astăzi în Parlament, însă plasarea unor astfel de atribuții în sarcina consilierilor de probațiune nu doar că este total nepotrivită (în raport cu pregătirea și poziția acestora în cadrul sistemului de justiție), dar, în plus, va afecta atât funcționarea sistemului de probațiune, care se confruntă de câțiva ani cu probleme grave legate de lipsa resurselor umane și materiale, cât și siguranța publică, în condițiile în care supravegherea viitorilor deținuți cu brățară electronică va fi deficitară.

Pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele nefaste pe care le va avea acest proiect de lege, dacă este adoptat de Parlament în forma actuală, consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Bistriţa-Năsăud (alături de serviciile similare din Arad, Argeș, Botoșani, Brăila, Bucureşti, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea) au  declanșat azi, 16.04.2018, în intervalul orar 9-13 un protest spontan cu privire la noile atribuții care se preconizează a fi legiferate în derularea activității serviciilor de probațiune. Aceste atribuții vor avea un impact semnificativ asupra volumului de muncă, dar şi a gradului de risc la care sunt expuși consilierii de probațiune în relația cu persoanele supravegheate – susțin protestatarii.

Vă informăm că în acest interval nu se vor derula întrevederi la Serviciul de Probațiune BN și nu se va participa la niciuna dintre activitățile cu instanțele de judecată, cu instituțiile din comunitate sau cu alte persoane, fiind derulate doar activități de birou și administrative”, subliniază Corneliu Horaţiu Vereș, Consilier de probaţiune – Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.