21.6 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

Radu Moldovan solicită ajutor chinezilor din Hunan, provincie înfrățită cu Bistrița-Năsăud: „Toate măsurile de protecție, pentru Eroii Zilelor Noastre”

În urma articolului din Bistriteanul.ro, care semnalează probleme cu stocurile materialelor de protecție pentru cei care lucrează pe ambulanță, am luat deja legătura cu Annabella Muzsi, manager al Serviciului Județean de Ambulanță”, a transmis Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean.

Annabella Muzsi, manager al Serviciului Județean de Ambulanță l-a asigurat că situația este sub control. Despre acest subiect, Bistrițeanul.ro a scris mai jos: 

INCREDIBIL: Zeci de medici și asistente din Bistrița și Năsăud, sub amenințarea COVID 19, după ce au tratat câteva zile fără protecție specială o pacientă infectată

JALE la Ambulanța Bistrița! Uitați de toți, mințiți de pacienți și cu echipamentele speciale pe sfârșite!

Pentru că sunt conștient de importanța acestor materiale, vă asigur că toate sponsorizările primite de către Spitalul Județean de Urgență Bistrița vor fi folosite pentru interesul comun al cadrelor medicale și al cetățenilor și vom interveni peste tot unde este nevoie”, a subliniat Radu Moldovan.

Președintele CJ a mai precizat că protecția cadrelor medicale este prioritară, ei fiind în prima linie a luptei cu CoVid19!

De asemenea, dacă va fi cazul, Radu Moldovan și-a declarat disponibilitatea de a convoca Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, într-o ședință de îndată. Totul pentru a găsi resursele necesare astfel încât „toate măsurile de protecție să fie asigurate pentru cei care acum sunt în prima linie, Eroii Zilelor Noastre, pentru protejarea lor și a cetățenilor.”

Radu Moldovan a mai transmis că „ținând cont de situația delicată, am luat decizia să îl contactez pe Guvernatorul Provinciei Hunan, din China, regiune care este înfrățită cu județul nostru. Voi cere sprijin pentru furnizarea materialelor sanitare de care avem nevoie. 

Aici, la nivel județean vom face tot ce este posibil să ne implicăm, să vă fim alături!
Însă, vă rog și pe dumneavoastră să ne ajutați, stând cu toții acasă! Este o 
NECESITATE!
Dacă respectăm acest lucru, totul o să revină la normal mai repede!

Închei prin a vă asigura că, aici la nivel județean, împreună cu echipa, vom face tot ce ne stă în putere să asigurăm protecția cadrelor medicale și a dumneavoastră!

Mulțumim presei pentru implicare, transmiterea constantă a măsurilor de prevenție și a informațiilor necesare, în această perioadă grea!”, a mai transmis Radu Moldovan.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: