15.4 C
Bistrița
miercuri, martie 11, 2026

„Rambo” din Ghinda: a sărit cu parul și scaunul la un polițist și la un jandarm

Un polițist și un jandarm au fost atacați noaptea trecută de un scandalagiu, pe care fuseseră chemați să-l potolească. Scandalul s-a petrecut în Ghinda, „viteazul” sărind cu un par la un polițist și cu un scaun la un jandarm. În urma altercației, jandarmul a fost rănit ușor, iar scandalagiul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj.

O patrulă mixtă formată dintr-un jandarm și un polițist a avut parte de o Noapte a Învierii neprevăzută. Oamenii legii au ajuns în Ghinda, în urma unei sesizări de disturbare a liniștii publice.

Acolo au găsit un grup format din mai multe persoane. În urma discuției cu cei implicați, unul dintre ei a devenit recalcitrant și a început să atace polițistul și jandarmul cu un par și mai apoi cu un scaun.

Întrucât cel vizat nu se potolea, oamenii legii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de avertizare în aer. Surse neoficiale spun că jandarmul a fost rănit, însă ușor.

„În data de 7 spre 8 aprilie, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe raza municipiului Bistrița mai multe persoane tulbură liniștea și ordinea publică. La fața locului s-a deplasat o patrulă mixtă de ordine publică. Una dintre persoanele găsite la fața locului a devenit recalcitrantă și ar fi început să amenințe și să manifeste acte de violență față de echipaj. Întrucât persoana în cauză nu s-a supus somației echipajului, au fost exercitate mai multe focuri în aer”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Scandalagiul este un tânăr de 26 de ani din Bistrița. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, fiind cercetat sub control judiciar. Totul s-ar fi petrecut în spațiu public, pe stradă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: