7.4 C
Bistrița
joi, martie 19, 2026

Rostul de dimineață: Ghinionul lovește când te aștepți mai puțin. În moalele capului. Direct pe capotă

Amuzant sau nu, educativ sau nu – bistrițenii învață să-i pedepsească usturător pe șoferii care parchează unde nu le fierbe oala… Taman în fața tomberoanelor de gunoi. Cum a fost și cazul nefericit al unui Seat gălbui care… 

Un Seat drăguț și simpatic s-a trezit (ca noi toți, de altfel, măcar o dată în ultimul an) în această ingrată situație: efectiv nu putea parca pe trotuar, din cauza nenorocitelor de bare. S-o fi sucit, s-o fi învârtit prin zonă și-o fi gândit că nu pică cerul dacă se poziționează discret – chit că urât mirositor – aproape de tomberoane.

N-a încurcat circulația deloc. Însă bistrițenii blocurilor din jur au reacționat imediat. 

Nu vrem să ne închipuim ce-o fi fost în sufletul acelui șofer care a parcat nu tocmai regulamentar – taman în fața tomberoanelor de gunoi…

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Fapta celor care au pus gunoiul pe masina cred ca se incadreaza legal la vandalizare. De obicei se atrage atentia prin ridicarea stergatoarelor masinii. Varianta legala pentru cei care au fost deranjati de masina parcata este apelarea la politia locala. In rest cred ca s-a demonstrat ca nu sintem mai buni unii fata de ceilalti.

  2. Cică nu a încurcat circulația 🤣🤣🤣 dar noi care dorim să aruncăm gunlilul6, ce facem sărim peste capotă??? Bravo, felicitări, desigur că și eu am făcut deastea în trecut..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....