17.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

Rostul de dimineaţă. Înduioşător: „Ce câine am fost, ce javră am ajuns…”

O imagine înduioşătoare a făcut ieri deliciul multor internauţi care au avut ocazia să admire faimoasa cale ferată dintre Ilva Mică şi Rodna… Surprinsă, de această dată, într-o inedită ipostază…

Inaugurată cu surle şi trâmbiţe prin iulie 2017, cu autorităţi, oficialităţi şi miniştri prezenţi la ceremonie – calea ferată de la Ilva Mică la Rodna zace acum nefolosită… Departe de lumea dezlănţuită în alte, mult mai grave probleme, calea ferată pare aproape uitată şi părăsită…

Aşa i-a fost scris: destinul (crud şi nedrept în cazul ei) a făcut ca, de pe culmile gloriei, să se prăbuşească în uitare şi ignoranţă…

Adăugând astfel, încă o pagină, încă un sens tradiţionalei zicale Ce câine-am fost, ce javră am ajuns

Noroc cu imaginaţia localnicilor… Ei ce-o mai bagă în seamă şi o împodobesc, din când în când, cu impresionante căpiţe de fân. Înşirate şi frumos aliniate ca mărgelele pe aţă – căpiţele de fân stau mărturie că orice eşec al autorităţilor, orice nereuşită, orice înfrângere poate căpăta sens din nou. Cu puţină imaginaţie.

O ultimă zvâcnire de glorie: înduioşătoarea imagine a adunat aproape 400 de reacţii şi zeci de distribuiri… Nici comentariile n-au fost mai prejos: „Urmează furatul patriotic al şinelor şi distrugererea unei căi de comunicaţie. Tot înainte dragi români!”, a avertizat unul dintre comentatori.

În timp ce un altul a recunoscut, resemnat: „Oricum nu are cine să treacă pe acolo! Inaugurarea cu mult fast este trecută de mult! Măcar are altă întrebuințare!

FOTO/VIDEO: Săgeata Albastră care făcea 20 de km într-o oră a murit! Concluzie amară – „Să meri până în Ilva Mică îți trebe merinde”

Linia ferată de la ieșirea din Ilva Mica spre Sîngeorz-Bai. Pe aici nu se trece!

Foto @ Radu Sîrbu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.