16.2 C
Bistrița
luni, septembrie 25, 2023

Rostul de dimineață: Mesaj optimist și plin de speranță, din America lui Donald Trump, pe un bloc din Bistrița…

Americanii își vor alege mâine președintele, iar tensiunea dintre cei doi principali candidați se resimte inclusiv la Bistrița…! Pe peretele unui bloc din oraș situat pe una dintre artele importante – a tronat pentru o vreme – un afiș cu Donald Trump. Apoi a dispărut. Spre a fi șters de praf (ne-am închipuit noi). Pentru că a reapărut zilele trecute, mai curat și mai usturător decât înainte…

La prima vedere, America pare o lume intangibilă și foarte foarte departe de noi. Sistemul lor electoral, de asemenea, pare cam încâlcit și dificil de înțeles la Bistrița… Dar asta nu înseamnă că nu ne doare realitatea de acolo.

Asta nu înseamnă că nu reacționăm și noi, după puteri, la ceea ce se întâmplă în Statele Unite…

Peste 70 de milioane de americani și-au exprimat deja opțiunea la alegerile prezidențiale din America, dar abia mâine, în 3 noiembrie, aflăm cine va fi noul președinte.

Până atunci, pe balconul unui bloc din Bistrița – se lățește încă un afiș mare care abia dacă reușește să cuprindă zâmbetul (rânjetul) lui Donald Trump.

Așa cum era de așteptat – președintele mănâncă un hamburger și transmite un mesaj de speranță și încredere secularelor instituții din America. Precum  C.I.A, de pildă…

Trump este flancat de două figuri feminine, a căror însemnătate ne scapă deocamdată, trebuie să recunoaștem…

Poate doar cei din Libertatea să ne lumineze… Pentru că ei au stat de vorbă cu patru români care trăiesc în America (din cei aproape 1 milion), încercând să afle cum s-au simțit defectele sau calitățile președinților americani, în viața lor de imigranți români…

Din răspunsuri realizăm (cu o oarecare presimțită dezamăgire) că America nu arată deloc ca-n filmele sclipitoare de pe Netflix… 

Pe de altă parte, tot în Libertatea am găsit un articol care ne-a pus pe gânduri. Despre Glenn Greenwald, jurnalistul premiat cu Pulitzer și cunoscut pentru materialele sale de anchetă, care și-a anunțat public demisia de la The Intercept, la fondarea căreia a contribuit în 2013. 

Jurnalistul american și-a acuzat colegii de cenzură. Redactorul-șef al publicației a respins acuzațiile și a subliniat că decizia de a demisiona vine dintr-o neînțelegere fundamentală a a lui Greenwald privind rolul editorilor în producția jurnalistică și natura cenzurii.

În articolul său, publicat ulterior pe propriul blog, Glenn Greenwald face referire la afacerile familiei Biden dar și la Facebook, Twitter, presa centrală și o parte a comunității de informații care au făcut eforturi mari pentru a bloca sau  ignora această campanie de presă care îl afecta pe candidatul democrat la președinție.

Presa, mai mult decât oricine, și-a trădat datoria și – în loc să investigheze și să scoată la lumină informații de interes public – s-a transformat într-o apărătoare a lui Biden.

Joe Biden a beneficiat de această atitudine și și-a permis să nu răspundă nici măcar la cele mai elementare întrebări cu privire la afacerile fiului și fratelui său, la pozițiile ocupate de fiul său Hunter în străinătate și la eventuala sa implicare în afaceri… 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă la Michaela’s Brasserie, Transmixt, Masterfoam și Tehnoprod Plast SRL

Michaela’s Brasserie are nevoie de ajutor cofetar, brutar – patiser și ospătar. Transmixt caută șoferi de autobuz. Se oferă salariu corect, bonuri de masă, condiții de lucru moderne, instruiri dedicate și alte avantaje specifice. Ce alte locuri de muncă sunt diponibile în Bistrița:

Cel Mai Cool Desert – Bubble Waffle – a ajuns la Năsăud!

Copiii și adolescenții din Năsăud sunt în extaz, de ieri! Cel mai cool desert – bubble waffle – a ajuns și în orașul lor! Cei doi foști colegi de liceu și-au extins afacerea delicioasă, deschizând un punct și în orașul academicienilor - Năsăud.

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest sunt invitați la Oradea pe 14 septembrie să se înscrie în programul ScaleOut 4X10, organizat de RBL și ING Bank

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) sunt invitați la Oradea, pe 14 septembrie 2023, cu ocazia lansării ScaleOut 4x10 - program de scalare organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România.