Zeci de ani de zile a stat încremenită şi neterminată, cu stâlpii de beton cenuşiu marcând curgerea insuportabilă a timpului… Zeci de ani – încă de când eram în liceu – treceam prin faţa ei de clădire neisprăvită… Simbol perfect al eternităţii. Sau al încremenirii în proiect. Sau al misterelor. Sau al eternelor promisiuni…
S-a mai prăbuşit o clădire legendară din Bistriţa… O clădire uriaşă prin faţa căreia adesea am trecut… ne cunoşteau vecinii toţi, ea nu ne-a cunoscut…
Prin 1989 era deja în picioare, cu maţele-cărămizi la vedere. Plină de mistere… Plină de promisiunile socialismului în floare… Gata să fie tencuită. Aproape gata să fie dată în folosinţă…
O clădire uriaşă, lângă fosta fabrică Rapid în care o străbunică îşi amintea cum ştanţa capace metalice de bere. Sau poate suc. Nu mai ştie cu exactitate… Amintirile pot fi atât de alunecoase de la o vârstă încolo… Orişicât – un mastodont plin de mistere şi promisiuni socialiste. Pe care ieri au dărâmat-o şi au pus-o aproape în întregime la pământ…
Ultimele zvâcniri de viaţă au fost imortalizate zilele trecute, de profesorul Ioan Bâca, dintr-un balcon al Universităţii Babeş Bolyai Extensia Bistriţa…
Șantierele Bistriţei Intermodale:
[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fioan.baca%2Fvideos%2F2611994218832359%2F&show_text=0&width=560″ /]
În acestă dimineaţă, puţin după ora 8, toată lumea era pe poziţii: un muncitor scormonea printre ruine, iar excavatorul se grăbea să umple burta unui camion cu moloz şi resturi de beton zdrobit.
Ca să reducă din praf, un alt muncitor mânuia cu dexteritate un furtun cu apă… Ultimii stâlpi de beton care au rezistat prăbuşirii sclipeau nostalgic printre raze matinale… Ca nişte degete răşchirate… Ca nişte coaste rupte. Aproape desfiinţate…
[arve url=”https://youtu.be/xtPASpAC7UI” /]
