-3.8 C
Bistrița
joi, ianuarie 22, 2026

S-a dus la bancomat, a rămas fără card, apoi altcineva îi scotea banii din cont

Începutul de weekend a fost cu probleme pentru un bistrițean care a vrut să retragă bani de pe card. După ce a urmat procedura de retragere a banilor, bancomatul i-a „înghițit” cardul, iar aparatul „a murit”, fără ca suma solicitată să ajungă în buzunarul acestuia. La scurt timp, de la un alt bancomat, un bărbat retrăgea bani în numele bistrițeanului.

Sfârșitul de săptămână nu a început tocmai bine pentru un bistrițean care a vrut să retragă o sumă de bani de la un bancomat din Kauflad.

Se pare că vineri, în jurul orei 14, bărbatul avea nevoie de bani și a apelat la bancomatul BCR amplasat în incinta hypermarketului. Acesta a introdus cardul în bancomat, a tastat codul pin și suma de care avea nevoie, însă surpriză – bancomatul a murit!

„Nu mi-a fost eliberată nici suma și nici cardul. Pe bancomat a apărut mesajul Temporary out of service (n. r. – temporar în afara serviciului)”, ne-a scris bistrițeanul.

Păgubitul spune că a încercat să ia legătura cu banca, însă după două apeluri în care nu a reușit să vorbească cu niciun reprezentant al băncii acesta a renunțat, gândindu-se că un angajat al băncii va găsi cardul blocat în bancomat și îl va contacta.

După aproximativ două ore de la întâmplare, acesta a primit un mesaj pe telefonul mobil în care era informat că de pe cardul său se retrag bani de la un bancomat de pe strada Andrei Mureșanu din Bistrița. Inițial, acesta a crezut că banii sunt retrași de asociatul său pe care l-a apelat telefonic. Asociatul se afla la cu totul altă adresă decât cea menționată în mesajul primit, astfel că tânărul a alergat într-un suflet la adresa indicată pentru a verifica cine îi folosește cardul.

„După ce am primit mesajul, până am ajuns acolo (n. r. – pe strada Andrei Mureșanu), s-a retras de pe cardul meu suma de 8.500 RON. Când am ajuns, acolo era un bărbat îmbrăcat ca un boschetar. L-am întrebat <De pe ce card retragi tu bani?>. Acesta mi-a răspuns că folosește cardul său, moment în care a luat-o la fugă, dar cardul pe care îl folosea respectivul individ a rămas în bancomat”, ne-a povestit păgubitul.

Cei 8.500 de lei ar fi fost retași în mai multe tranșe.

Imediat după acest incident, bistrițeanul a dat fuga la Poliție și a făcut plângere, urmând ca în cursul zilei de mâine să sesizeze Parchetul și DIICOT.

„Cei de la Poliție nu au vrut să rețină cardul (n. r. – cel folosit la bancomatul de pe strada Andrei Mureșanu) și să ia amprentele omului de pe el. V-am scris pentru că nu îmi doresc ca și alți bistrițeni să pățească la fel. Să fie atenți la bancomate când le rămâne cardul înăuntru că poate fi luate cu tot cu pin prin tot felul de dispozitive instalate pe bancomate de hoții care se pare că acționează și în Bistrița”, mărturisește bistrițeanul.

Păgubitul a făcut o sesizare scrisă și la sediul băncii, solicitând și imaginile video, însă, surpriză! Camera de supraveghere de pe Andrei Mureșanu lipsește, iar în locul în care aceasta ar fi trebuit să fie instalată atârnă doar cablurile.

Tânărul bistrițean spune că directorul băncii și avocatul l-au asigurat că își va primi banii înapoi.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: