Direcția Județeană de Mediu a anunțat azi finalizarea proiectului dedicat unor șapte situri naturale și două arii protejate din județ. O floare rară, mai protejată decât laleaua pestriță va putea de acum înflori liniștită, fiind sașvată de sub copitele oilor. Iar DJM BN are planuri mari pentru nămolul de la Sărățel.
În 2021 s-a demarat un proiect de management pentru nouă arii protejate din județ.
Astăzi, conducerea Direcției Județene e Mediu BN a anunțat finalizarea acestui proiect și ceea ce s-a realizat în toți acești aproape 5 ani.
O floare rară salvată de sub copitele oilor
Unul dintre siturile natura cuprinse în acest proiect este ”La Sărătură”, din comuna Șintereag. Acolo crește o floare foarte rară. Doar că în zona respectivă pășteau oi, fiind turme care aveau acolo țarcuri. S-a reușit relocarea acestora.
”Vreau să mulțumesc primarului Ioan Bob, din Șintereag, pentru suport și ajutorul oferit. Acolo, în zona ”La Sărătură”, este o floare chiar mai protejată decât laleaua pestriță. E vorba de Armeria Maritima Wild, sau Limba Peștelui.
Ei bine, în zona aia erau turme de oi. Era o stână. Și am reușit să o relocăm și astfel să poată fi pusă în valoare această vedetă mai mare decât laleaua pestriță, cum spuneam.
Ea e așa de rară pentru că nu crește decât în zone sărate, care și acestea sunt puține!” a explicat Sever Roman în cadrul evenimentului de astăzi.
Conform informațiilor Asociației Turism BN, ”Aria protejată are o suprafață de 5 hectare și se află într-o zonă sărăturoasă, unde se găsește o fântână cu apă sărată construită în secolul XIX de către sași.
„Armeria maritima” este o specie care vegetează spontan în zonele litorale şi în mlaştinile sărate din vestul Europei şi Americii de Nord, de unde vine și denumirea acesteia, iar la Blăjeni a fost descoperită în anul 1962 de către botanistul Emilian Ţopa.
Planta este extrem de rară în flora României, dar poate fi admirată la Blăjenii de Jos pe un teren mlăştinos, unde solul foarte bogat în săruri îi asigură cele mai bune condiții de trai.
Planta este firavă, cu tulpină subţire, frunze alungite dispuse la baza tulpinii, flori mov, destul de aspectuoase”.
Nămolul de la Sărățel – valorificat prin fonduri europene
În urma acestui proiect de management al celor 9 arii protejate, s-a pregătit terenul pentru viitoare investiții.
”Legat de situl Masivul de sare de la Sărățel, vreau să vă spun că nămolul de acolo este unul foarte valoros. La fel de valoros ca și cel de la Techirghiol. Și vrem să atragem fonduri europene pentru a valorifica acest nămol pe care îl avem acolo!” a mai subliniat astăzi, în cadrul evenimentului, Sever Roman.
Proiectul de management al celor nouă arii a cuprins și facilitarea accesului elevilor în ariile protejate, în așa fel încât acestea să fie cunoscute și pe viitor, valorificate.
Despre ariile naturale din județ mai puteți citi aici:
FOTO: Floarea sării, minune a naturii, face spectacol la Blăjenii de Jos
FOTO/VIDEO: Se poate! CUM își promovează atracțiile turistice trei comune bistrițene:
Sursă foto Floarea Sării/ Limba Peștelui – Gavrilă Albert
















