11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Sâmbăta Mare, ultima zi de post. Superstiții. Pregătiri pentru Înviere…

Azi este prăznuită îngroparea trupească a lui Hristos şi coborârea Lui în iad pentru a salva neamul omenesc: „În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, pe toate umplându-le, Tu cel ce eşti necuprins”. În Sâmbăta Mare femeile coceau pâine în cuptor, plămădeau Pasca, înroșeau ouăle și pregăteau friptura de miel…

Despre coborârea în iad a Mântuitorului din Sâmbăta Mare povesteşte Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă: Hristos „omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare” (I Petru 3, 18-19).

Apostolul Petru spune că în răstimpul dintre moarte şi înviere, când trupul lui Iisus zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul îndumnezeit printre cei adormiţi, ţinuţi până atunci sub stăpânirea celui rău şi le-a propovăduit cuvântul Evangheliei, amintind de „Prima Înviere a lui Adam” și biruința asupra morții. În Liturghia ortodoxă, acest mister mai presus de fire este exprimat tulburător de frumos: „În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le, Tu care eşti necuprins…”.

În Sâmbăta Mare, femeile se spală pe cap, își piaptănă părul, se îmbracă în haine curate și noi, se închină și se roagă la icoane, apoi se apucă de copt pasca –cea mai de seamă coptură, pe care o mănâncă românii”, plămădită din făină de grâu curat, căreia gospodinele îi dau forma şi culoarea soarelui, o umplu cu brânză de vaci, o ung cu ou, iar deasupra îi modelează o cruce din aluat.

Din superstiție, femeile puneau vasele în cuptor doar cu mâna dreaptă și aveau grijă ca numărul tăvilor în care coveau cozonacul să fie negreșit un număr cu soț, ca să nu apară necazuri de-a lungul anului… Dacă gospodinelor le iese pasca frumoasă, pot fi liniştite că le va merge bine tot anul, iar prima pască făcută în casă se sfinţeşte şi se păstrează tot anul, pentru a se da fărâme din ea vacilor, ca să nu se strice de cap prin vrăji şi să fie îmbelşugate în lapte.

Ouăle de Paşte se înroşesc tot azi dacă nu au fost înroşite în Joia Mare, iar cojile lor nu trebuie aruncate, ci lăsate să plutească peste apele curgătoare: în felul acesta li se dă de ştire şi celor care au murit spânzuraţi sau înecaţi că se pot înfrupta din ele… Bătrânii satelor de demult erau convinşi totodată că oamenii plecaţi de pe lumea asta în Sâmbăta Paştelui – nu sunt nici cu viii, şi nici cu morţii, ci plutesc aiurea între două lumi.

Tot în Sâmbăta Mare, pe vremuri se sacrifica și mielul – simbol al lui Iisus Hristos în tradiția creștină, însă în zilele noastre mieii se sacrifică mult mai devreme: de pe masa de Paști a românilor nu pot lipsi friptura de miel sau drobul preparat din măruntaie de miel.

După-amiază, credincioșii obișnuiesc să ia anafură de la bisericile din cartier – bucățele de pâine sfințită stropită cu vin – acestea fiind și primele îmbucături care se iau după miezul nopții și slujba de Înviere din această seară.

***

Se mai spune că dacă vrei să nu ţi se fure nimic din ogradă, nu trebuie să dai nimic din casă în Sâmbăta Mare, iar cei care vor să fie feriți de dureri de măsele tot anul – musai trebuie să ţină un fier între dinţi, atunci când bat clopotele la slujba de Înviere. Pentru ca întreaga familie să fie sănătoasă tot anul, pe vremuri gospodinele adunau toate oasele şi resturile rămase după tăierea mielului şi le îngropau la rădăcina unui măr sau a unui păr sănătos. De asemenea, se credea că cine se împiedică în drumul spre biserică, în noaptea de Înviere, trebuie să se aștepta ca toate lucrurile să-i meargă pe dos în tot răstimpul anului.

În această noapte nu se doarme. Pe vremuri se făceau focuri în curţi sau pe dealurile din apropierea bisericii, iar aceste focuri trebuiau întreţinute până la miezul nopţii sau chiar până în zori. Când se apropie miezul nopţii – creştinii se pregătesc pentru slujba religioasă de Înviere: vorba unei celebre replici dintr-un film rusesc, în noaptea aceasta toate drumurile duc către biserică…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.