10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Scaunul de subprefect al USR din județ încă nu se clatină, susține purtătorul de cuvânt al formațiunii politice

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS a declarat ieri că membrii partidului care ocupă funcții în eșalonul doi al Guvernului nu își vor da demisia. Asta după ce în weekend, premierul Cîțu a precizat că se analizează oportunitatea ca prefecții și subprefecții numiți de USR PLUS să își piardă funcțiile.

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS a precizat că prefecții și subprefecții din țară numiți de formațiunea politică nu își vor pierde funcțiile.

„Colegii mei rămân acolo. Ăsta nu e Guvernul lui Florin Cîțu! Cîțu a fost pus să administrreze acest guvern de coaliție, a demonstrat că nu poate, dar nu e guvernul lui. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîțu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă unul” , a declarat Ionuț Moșteanu.

Asta în condițiile în care miniștri formațiunii și-au depus demisiile în bloc. Weekendul trecut, premierul Florin Cîțu a precizat că analizează oportunitatea de a demite prefecții și subprefecții numiți de USR PLUS.

La Bistrița, USR are un subprefect (Lorand Toth), dar și un viceprimar (Călin Stan). Dacă scaunul lui Călin Stan este deocamdată asigurat, despre Lorand Toth încă nu se știe.

Vă reamintim faptul că USR Plus a depus o moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Dan Barna a anunțat că Florin Cîțu nu mai are sprijinul politic al formațiunii și că coaliția va putea continua abia după ce PNL va propune un nou premier.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.