9.1 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

Se amplasează Locomotiva pe aburi pentru a fi admirată de bistrițeni

În aceste două zile vor fi lucrări intense în zona Gării. Utilaje de mare tonaj vor amplasa Locomotiva pe aburi din 1947, prima locomotivă pe aburi pentru trenurile marfare. Aceasta va fi una dintre atracțiile turistice ale Bistriței, și se aștepta amplasarea ei încă din luna februarie.

La începutul anului, Bistrițeanul.ro vă prezenta Locomotiva 150.010, prima locomotivă pe aburi construită pentru trenurile marfare, până în 1961.

Atunci era încă în proces de înfrumusețare și se zvonea că va fi amplasată în fața gării, așa cum puteți citi AICI.

Timpul a trecut și abia în luna august a ajuns locomotiva la Bistrița. Aceasta a fost întâmpinată cu urale și cu vinars. La momentul sosirii ei, autoritățile locale au anunțat că amplasarea acesteia se va face cu siguranță în fața gării.

Zilele trecute, echipaje ale Poliției Locale au eliberat parcarea de pe Arțarilor, pentru a putea face loc utilajelor de mare tonaj ce vor „manevra” locomotiva. Va fi nevoie de mai multe macarale, și doar una dintre macarale are greutatea de 150 de tone.

Postamentul a fost pregătit în fața gării, iar azi și mâine se va lucra la amplasarea locomotivei pe șinele pregătite.

„Locomotiva are 120 de tone. Partea bună e că se poate desface în două și va fi mai ușor manevrabilă. Cam două zile o să ia lucrările de amplasare”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, viceprimarul Cristian Niculae.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...