13.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Nu mai există respect nici pentru cei morți! Bistrițenii se plâng că li se fură până și florile de pe morminte

Forfotă în zona cimitirelor, în aceste zile, odată cu apropierea ”Luminației”. Bistrițenii se plâng însă că nu mai există respect, florile de pe morminte furându-se ca-n codru.

Ziua morților sau Luminația este sărbătorită în data de 2 noiembrie. În seara zilei de 1 noeimbrie, preoții oficiază slujbe la mormintele din cimitire.

Astfel, zilele premergătoare acestei sărbători sunt extrem de agitate în zona cimitirelor. Fiecare încearcă să amenajeze cât mai frumos ”locul de veci” al celui drag. Iar cimitirele devin, dintr-un loc fad, într-o mare de culoare, datorită florilor.

Totuși, unii nu respectă nici pe cei morți, nici efortul celor vii. În fiecare an, de ”Luminație”, se fură florile de pe morminte.

Cum este posibil ca în centru orașului, în preajma luminației, după ce ani la rând se întâmplă să se fure de pe morminte flori, candele, să nu puneți câte un echipaj de la Poliția locală? Aseară am pus flori, era plin de flori pe morminte, și azi au fost furate toate! Politia locală, astăzi când am sunat revoltat să reclam, m-a anunțat că Poliția Locală nu ne păzește morții! Au devastat tot! ” s-a plâns Dana Păscuț în mediul online.

La postarea sa au fost și alții care au susținut același lucru: Se fură de pe morminte ca-n codru.

Șeful Poliției Locale susține că se intensifică patrulele

Șeful Poliției Locale Bistrița susține că în perioada Luminației, patrulele în zona cimitirelor se intensifică. În ceea ce privește furturile, nu e de competența lor.

În aceste zile am intensificat patrularea echipajelor în zona cimitirelor. Și nu doar Poliția Locală, ci și echipaje mixte cu cei de la Poliția Municipiului și cu jandarmii. Și în acest weekend, s-a tot patrulat în zona cimitirelor. Am avut echipaje acolo.

Dar când e vorba de furt, nu mai e de competența noastră. De furturi se ocupă Poliția Municipiului. Știm că e o problemă, și în fiecare an intensificăm activitatea în zona cimitirelor, de Luminație!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șeful Poliției Locale Bistrița, Florin Frandeș.

Plângerile legate de furtul florilor rămân doar la nivel de vorbe sau în online

Deși mulți susțin că se fură florile de pe morminte, la Poliția Municipiului NU ajung astfel de plângeri, decât foarte rar.

În aceste momente există o astfel de plângere, dar nu legată de aranjamentele destinate sărbătorii Luminației.

”La Poliția Municipală a fost depusă, în data de 25 octombrie, o plângere privind furtul a cinci aranjamente florale de pe un mormânt dintr-un cimitir din municipiu. Bărbatul de 65 de ani, din Bistrița, susține că florile au fost furate în perioada 19 – 21 octombrie. Polițiștii au deschis dosar penal pentru furt și continuă cercetările” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.