18.6 C
Bistrița
luni, iunie 8, 2026

A fost eliminat pragul de incidență 6/1000 pentru trecere școlilor în online

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat cu puțin timp în urmă că școala va funcționa în format fizic, chiar și acolo unde incidența cazurilor Covid depășește pragul de 6/1000 locuitori.

Pragul de închidere a școlilor la o incidență de 6 la mie rată de infectare a fost eliminat astăzi, de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase.

Anunțul a fost făcut astăzi, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Vom avea, pe parcursul zilei de astăzi, discuții cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe. Sunt convins că vor cauta acel numitor comun din perspectiva copilului. Până vineri va trebui să anunțăm cât se poate de clar care sunt regulile”, anunța ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în această dimineață.

Acesta a reamintit că cele mai multe state din Europa aplică regula «Școlile se închid ultimele și se deschid primele». 

Până acum, la o incidență a cazurilor Covid de până la 6 la mie, școlile își desfășurau activitatea cu prezență fizică.

Peste acest prag, deschise rămâneau doar creșele și grădinițele. Toți ceilalți elevi, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, treacă la cursuri online. Excepție face învățământul special. Grădinițele se închid la intrarea localității în carantină, dacă autoritățile locale decid astfel. 

Potrivit surselor Edupedu.ro, propunerea ar fi venit de la ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu ar susține extinderea testării în școli. Ministrul și-ar dori funcționarea școlii pe modelul grădiniței din punct de vedere al regulilor în pandemie.

Comitetului tehnico-științific a decis, în schimb, măsuri suplimentare pentru „amplificarea testării in scoli”.

Autoritățile vor solicita Agenției Nationale a Medicamentului aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening.

Procedura de eliminare a acestui prag trebuie să urmeze, însă, mai mulți pași – notează Edupedu.ro.

Va urma o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și apoi o ședința de Guvern pentru aprobarea prin hotărâre de Guvern a acestei decizii. Ulterior, vor fi modificate regulile actuale printr-un nou ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

Sorin Cîmpeanu a mai declarat că – referitor la scenariile de funcționare a școlilor – Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase în România „a adoptat în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competente medicale/epidemiologice) următoarele:

  1. Decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezentei fizice in funcție de cazurile confirmate la nivel de clasa/școala, in paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, in vederea respectării stricte a regulilor de protectie sanitara in scoli.

  2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Nationala a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de saliva, cu rol de screening.

Întregul proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 oct. 2021”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Modelul grădiniței?Despre ce model vorbești?30 de copii intr-o grupa,nu tu distantare,paturi unul langa altul și puțin personal!Suplimentati locurile si la personal nu doar la copii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: