30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Se închide strada Năsăudului!

Strada Năsăudului va fi închisă tot weekendul, fiind planificată turnarea stratului de uzură pe întreg tronsonul.

Strada Năsăudului va fi închisă începând de vineri, 20 octombrie ora 07:30 până duminică 22 octombrie ora 22:00. Circulația va fi închisă inclusiv din străzile adiacente, între sensul giratoriu de pe strada Calea Moldovei – intersecția cu strada Năsăudului, până la sensul giratoriu de pe strada Năsăudului – intersecția cu strada Andrei Mureșanu.

Cei care își lasă mașinile parcate în weekend pe această stradă le vor găsi în poligonul de pe strada Grănicerilor:

„Vă atenționăm că autovehiculele ce vor fi parcate vineri la ora 07.30 în perimetrul unde urmează a se desfășura lucrări și a căror proprietari nu vor putea fi identificați vor fi ridicate de autospeciala primăriei municipiului Bistrița și relocate în parcarea de pe strada Grănicerilor ( Poligon ) în vederea eliberării perimetrului. Nu se ridică mașinile în scopul sancționării conducătorilor auto”, informează Poliția Locală.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.