16.8 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

Simionca visează la opt pârtii de schi în județ, cu peisaje ca-n Austria!

În județul nostru există trei zone cu pârtii de schi. Doar cea de la Alpina Blazna a funcționat, cât de cât acceptabil, iarna aceasta. Cu toate acestea, deputatul Ionuț Simionca visează la alte opt posibile pârtii de schi, în județ.

Iarna a trecut, dar gândul la sporturile de iarnă încă persistă în mintea unora. La fel se întâmplă și în cazul deputatului Ionuț Simionca. Acesta visează la opt posibile pârtii în județul nostru. Peisajele ar fi ca-n Austria, iar zonele respective sunt acoperite cu zăpadă aproape întreg anul.

La ultima ședință a Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, am reușit să includ în Programul Schi în România un oraș și șapte comune din județul Bistrița-Năsăud. Este vorba de Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului și Josenii Bârgăului din Munții Călimani, respectiv de Rodna, Maieru, Șanț și Sîngeorz-Băi din Munții Rodnei. Județul nostru are munți semeți, acoperiți de zăpezi o bună parte a anului, cu peisaje comparabile cu cele din Austria, în care pot fi practicate sporturi de iarnă la cele mai înalte standarde. Prin includerea în Programul Schi în România, localitățile menționate pot beneficia de sprijin din partea statului pentru dezvoltarea de pârtii, instalații de transport, infrastructură de utilități. Trebuie să gândim de zece ori înainte de a cheltui bani publici și să construim pârtii de schi la munte, nu la șes, astfel încât un alt eșec marca Wonderland să nu mai fie posibil”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Pentru iarna care a trecut, iubitorii de sporturi de iarnă n-au prea avut variante, decât la Alpina Blazna. Și nici acolo pârtia nu a funcționat prea multe zile.

Avem trei locuri cu pârtii în județ! Unde putem schia?

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: