16.4 C
Bistrița
miercuri, iulie 2, 2025

Spitalul Județean ar putea deveni spital clinic. Președintele CJ Radu Moldovan: „Avem 16 medici care predau la universitate”

Potrivit președintelui Consiliului Județean Radu Moldovan, Spitalul Județean de Urgență Bistrița este la un pas de a deveni spital clinic. Noua titulatură ar însemna fonduri mai importante atrase de unitatea medicală.

Invitat la Bistrițeanul Live, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat că vrea ca până la finalul mandatului să vadă Spitalul Județean de Urgență Bistrița cu o nouă titulatură: spital clinic.

Potrivit președintelui CJ mare parte din condiții sunt deja îndeplinite de către spital:

„În momentul de față îndeplinim condiția: avem învățământ universitar la Bistrița, avem 16 medici care au doctorat sau sunt la doctorat și care au devenit cadre universitare asociate și care lucrează deja la catedră. Avem cadre universitare în spital. Trebuie să mai facem ultimele demersuri ca ministerul să treacă Spitalul Județean de Urgența Bistrița într-o categorie superioară, care înseamnă și finanțare superioară”, a spus Radu Moldovan, la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai spus că abia așteaptă să dezvelească noua titulatură a spitalului, de pe frontispiciul acestuia.

Emisiunea la care a fost invitat președintele Consiliului Județean Radu Moldovan o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!