7.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

SUPER expoziție la Muzeu, cu o parte din palmaresul Gloriei Bistrița obținut în cei 100 de ani de existență

Gloria Bistrița își sărbătorește Centenarul. Cu această ocazie, la Complexul Muzeal va avea loc o expoziție cu o parte din palmares. Fanii vor putea admira cupe, medalii și tricouri ale Gloriei Bistrița.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea Gloriei Bistrița, echipa de fotbal de lungă tradiție, care astăzi nu mai există.

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost înființat după aproape 100 de ani față de Fotbal Club Gloria Bistrița 1922. Dar a preluat oarecum performanțele Gloriei vechi și duce mai departe tradiția, inclusiv la alte sporturi.

Astfel, cu ocazia Centenarului, vor avea loc mai multe meciuri dar și alte evenimente care să marcheze cei 100 de ani de existență.

În cadrul Complexului Muzeal Bistrița Năsăud va avea loc o expoziție.

În perioada 15 iunie – 15 iulie, la muzeu, vrem să expunem din palmaresul Gloriei. Vor fi expuse medalii și cupe obținute de-a lungul timpului. Vor fi de asemenea expuse tricouri și alte cele” a explicat Eugen Cosma, directorul Clubului Gloria.

În ceea ce privește meciurile care marchează centenarul, deja au avut loc două competiții:

  • 30 mai – 3 iunie: Campionatul de fotbal juniori ,,Gloria 100” pentru elevi/jucători nelegitimați – au participat peste 500 de copii
  • 4-5 Iunie : Campionatul ,,Gloria 100” la jucători legitimați- au participat peste 800 de jucători

Următoarele meciuri și programul activităților Gloriei, în articolul de mai jos:

Gloria 100 – Centenarul Clubului care a scris istorie și performanță. Iată programul

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.